Prilejul a fost ocazionat de înmânarea titlurilor de cetățeni de onoare celor două ilustre personalități.

[eadvert]

După un periplu prin școlile din Beiuș și după ce au depus coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu și la mormintele eroilor martiri Nicolae Bolcaș și Ioan Ciordaș, distinșii oaspeți au ajuns în sala mare a primăriei din Beiuș. Acolo erau așteptați de primarul Gabriel Popa și de viceprimarul Dragoș Balog, de fostul primar Petru Mlendea, de deputatu Kiss János, de fostul senator Cornel Popa, de prefectul Dumitru Țiplea, de președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, de avocatul și scriitorul Pașcu Balaci, de numeroși preoți din Țara Beiușului și nu în ultimul rând, de primari și profesori, reprezentanți ai justiției. Chiar dacă cele două personalități au venit la Beiuș și în 2019, prezența acestora a constituit din nou o adevărată sărbătoare. Artizanul evenimentului, atunci și acum, a fost fostul director al Băncii Naționale a României, sucursala Bihor, Ioan Degău, care și-a lansat uimitorul volum VI, de 1.000 de pagini, al monografiei „Beiușul și lumea lui”, care îi are ca și coautori pe Simion R. Suciu și Ioan Laza.

„Cei doi reprezentanți de marcă ai celui mai important for științific al țării” – așa cum i-a prezentat universitarul Ioan Laza – academician prof. universitar doctor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și profesor universitar dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, au primit titlurile de cetățeni de onoare ai municipiul Beiuș. „Sunt două personalități care ilustrează exemplar rădăcina înțelepciunii, cum fericit se exprima zilele trecute Sanctitatea Sa Papa Francisc. Domnul Președinte al Academiei Române aparține acelei elite care inspiră încredere, responsabilitate asumată, luciditate, spirit critic, rigoare și cumpătare în judecată, atitudine fermă ori de câte ori împrejurările o cer. Cuvântul său aduce limpezime, risipind confuzii și prejudecăți, aduce cunoaștere în detrimentul ignoranței și armonie în locul dihoniei”, a spus profesorul Ioan Laza.

Cercetătorul Vasile Todincă a prezentat Laudatio pentru cei doi acadamicieni. „Domnul academician Ioan-Aurel Pop este un istoric de prim rang, o remarcabilă personalitate a culturii și științei românești, un iubitor de neam și glie românească, deschis dialogului fertil, un activ promotor al spiritului unității și identității naționale a românilor, într-o lume în care globalizarea este tot mai acaparantă. Avem privilegiu să fim contemporani cu un OM care pulsează și trăiește în spiritul și sufletul națiunii române”, a spus cercetătorul.

„A scrie Laudatio pentru Ioan Bolovan a fost o misiune „plăcută și onorantă”, a mărturisit cercetătorul, care a explicat că „misiunea este plăcută pentru că îmi permite să exprim prețuirea și admirația pentru o prestație cărturărească de excepție. Prezentul Laudatio nu este unul de complezență, ci se bazează pe recunoașterea faptului că viața, atunci când este trăită la maximă intensitate, în spiritul cunoașterii și al cercetării, fixează în mentalul colectiv modele ale culturii ce merită nu numai atenția contemporanilor, dar și recunoștința lor, pentru ca acestea să devină, peste generații, puternice motivații spre bine, frumos și desăvârșire”.

Cum am reușit să construim o țară?

A venit apoi momentul mult așteptat al conferinței susținute de președintele Academiei Române.

„Cum am reușit să construim o țară, ce fel de oameni trăiau atunci, câtă vrednicie sau nevrednicie era în sufletele lor, ne întrebăm mai ales acum, în ultima vreme, în care parcă ne-am rătăcit pe drum, unii spun că din pricina acestei boli. Nu ne-am mulțumit s-o numim epidemie, am numit-o pandemie, nu-i greșit. Nu e simplu a explica aceste lucruri acum, când trăim într-o perioadă de marasm și dezorientare, de dezunire, de lipsă de încredere, dar ceea ce este și mai grav, de lipsă de speranță. Și atunci, trecutul poate să fie un sfetnic bun. Și atunci vreau să vă vorbesc, iar la Beiuș nu puteam să vorbesc despre altceva, despre mișcarea asta a noastră națională hulită astăzi și uitată în perioada corectitudinii politice, într-o perioadă la care poate nu v-ați gândit: 1590-1790. Profit de o aniversare: sunt 230 de ani de la elaborarea primului Suplex elaborat la curtea episcopului de fericită amintire Ignatie Darabant, care a fost prezentat Curții Vieneze. Va fi prezentat în curând al doilea, mai curprinzător, mai important, care a lăsat urme până astăzi. Profesorul David Prodan, care nu mi-a fost profesor la clasă fiindcă era pensionar, spune un lucru important, căruia nu prea îi dăm atenție: abia la 1848, pe Câmpia Blajului, intelectualitatea și plebea românească din Transilvania, adică elita, conducătorii, pe de o parte, respectiv poporul, mai ales țăranii, pe de altă parte, s-au unit și au început să meargă mână în mână pentru cauza națională. Prodan zice că înainte de asta, cele două planuri, intelectualitatea conducătoare și poporul erau separate. Trebuie să vă reamintesc, tot așa, pentru a descoperi care e secretul succeselor lor de atunci, Mărita Adunare Generală de la Blaj, cea de-a doua, că prima fusese în Duminica Tomii, era prezidată de episcopii Andrei Șaguna și Ioan Lemeni, mână în mână. Am vrut să vă spun că la Blaj nu mirenii conduceau turma, ci așa cum spune Imnul Național, preoții cu crucea-n mână. Asta ca să evităm niște comentarii care se fac astăzi legat de Biserică… Ceea ce se știe, tot din cercetările lui David Prodan, este că la 1791 s-a făcut acest act extraordinar în numele națiunii române din Ardeal, care nici măcar nu era recunoscută ca națiune atunci: Suplex Liberus Valachorum, unul din cele 40 de suplex-uri sau suplicii pe care românii l-au agreat cu mai mic sau mai mare ecou, fiindcă toate au fost fără succes. Soluția elitei politice la problema națională erau memoriile. Ei credeau că prin memorii ne putem rezolva problemele. Soluția culturală a problemei naționale era Școala Ardeleană, pentru că intelectualii credeau atunci că prin cultură se ajunge la libertate. Și dacă suntem o națiune de oameni culți, dacă învățăm și poporul ce înseamnă învățătura și cultura, succesul e asigurat. Și mai este o soluție: soluția țărănească la problema națională. Ele mergeau separat. Primele două erau unite dintr-un motiv simplu: și conducătorii politici, și conducătorii culturali erau tot aceeași. La noi în Ardeal, intelectualitatea a condus plebea, pentru că nobilime nu aveam. Nobilime mare, care să aibă putere în stat, nu am avut. Adică puterea în Ardeal și să lupte, să zicem, contra Curții de la Viena. Soluția țărănească a fost Răscoala lui Horea, unde, firește că țăranii au luptat contra nobililor, dar nobilii dădeau porunci într-o limbă și țăranii primeau îndemnuri în altă limbă pentru că nobilimea era maghiară și țărănimea răsculată era românească. Și atunci, problema socială s-a rezolvat în timpul Răscoalei lui Horea cu un mare ecou național, pentru că Horea e numit Rex Daciae, Regele Daciei, Valahul care reînvie Dacia. Deci primele două manifestări, politică și culturală, ne arată că la noi, spre deosebire de națiunile din jur care erau națiuni nobiliare, conducătorii erau oameni învățați, erau elita intelectuală”, a explicat Președintele Academiei Române.

Avem nevoie de edificiu național?

Apoi, domnia sa, s-a întrebat retoric, dacă numai la 1848 a fost unitate. „Să zicem da, atunci au înțeles și țăranii că fără conducători nu fac nimic, iar conducătorii că fără țărani nu au pe cine conduce. Și a fost națiunea întreagă. Dar grija față de popor vine din trecut, încă de la domnul numit Mihai Viteazul. Ei au construit țara, ei au ridicat edificiul național și i-au învins pe toți cei împotrivitori. Oare astăzi mai avem nevoie de edificiul național pe care l-au construit ei? Dacă mai avem nevoie, atunci unitatea dintre conducere, dintre elite și popor, este absolut necesară, iar stâlpii ei, până la proba contrarie, trebuie să fie intelectualitatea, adică școala, educația, nu să ne închipuim că putem ajunge în fruntea țării fără studii. Că nu se poate țară, în lumea contemporană, în care să lăsăm de-o parte cunoștințele, erudiția și comunicarea. Un alt secret este biserica. Să-mi spună cineva un alt secret în lumea de azi. Dacă dărâmarea statuilor e un secret folositor pentru viitor, dacă interzicerea lui Willliam Shakespeare, sau, la noi, condamnarea lui Mihai Eminescu fiindcă a scris «de la Nistru pân la Tisa», dacă toate aceste interdicții de astăzi sunt noua biblie a viitorului, eu mă înclin. Dar nu cred în acest lucru. Deci, am avut intelectualitatea, biserica și am avut unitatea. Toate secretele bătăliei din Ardeal sunt în legătură cu unitatea poporului român. Prin urmare, eu cred că azi ne amăgim crezând că oricine poate conduce țara fără Dumnezeu și fără carte”, a spus Președintele Academiei Române în fața unei mulțimi care l-a aplaudat în picioare minute în șir.