Autor a peste 70 de cărți, ediții de izvoare istorice, tratate și manuale universitare, volume îngrijite şi a peste 500 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici, prefațe în volume separate, dar și în reviste de specialitate și publicații de cultură, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, va fi din nouă oaspetele Beiușului. Va veni însoțit ca și în 2019 de acad. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș-Bolyai, membru corespondent al Academiei Române, la invitația fostului director al sucursalei Bihor a BNR, Ioan Degău. Cele două personalități vor putea fi ascultate, vineri 1 octombrie, cu începere de la orele 10:00, în Sala Mare a Primăriei, acolo unde li se va decerna titlurile de cetățeni de onoare ai Beiușului. Conform organizatorilor, programul iluștrilor invitați începe de dimineață, de la ora 08:45, cu o vizită la Liceul Vocațional „Nicolae Ciordaș” din Beiuș și cu depunerea unei coroane de flori din partea Academiei Române la statuia lui Mihai Eminescu. Urmează o vizită la Liceul „Ioan Ciordaș” și depunerea unor coroane de flori la mormintele martirilor Nicolae Bolcaș și Ioan Ciordaș.
[eadvert]
De asemenea, Ioan Degău, artizanul prezenței lui Ioan Aurel Pop la Beiuș în 2019 și 2021, va lansa volumul 6 al cărții coordonate de domnia sa, „Beiușul și lumea lui”.
Există o hotărâre din primăvara anului 2020, prin care Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan au devenit cetățeni de onoare ai Beiușului, „în semn de prețuire și gratitudine”. Nu au putut fi însă prezenți fizic din cauza condițiilor pandemice. „Este o onoare pentru o comunitate mică, cum e Beiușul, să aibă drept cetățean de onoare pe președintele Academiei Române în funcție și pe prorectorul UBB Cluj Napoca. Este, indiscutabil, o recunoaștere a ceea ce Beiușul și școlile din Beiuș au reprezentat pentru cultura din România. Liceul «Samuil Vulcan» este al doilea ca vechime din România, după cel din Blaj. Școlile din Beiuș au dat academicieni, profesori, doctori, intelectuali. Să nu se uite de Iosif Vulcan, de cei care au publicat în revista Familia. Multe personalități au trecut prin Beiuș, în ultima perioadă s-a încercat activarea vieții culturale a orașului, au fost organizate spectacole cu personalități de seamă. De asemenea, cu spriijinul domnului Ioan Degău, Beiuș a avut onoarea de a-l avea ca oaspete pe Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan. Considerăm că cele două personalități care au acceptat să devină cetățeni de onoare al Beiușului fac cinste și dau valoare municipiului”, spunea anul trecut primarul Beiușului, Petru Mlendea.
Președintele Academiei Române și totodată rectorul UBB Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop și prorectorul Ioan Bolovan au fost prezenți și în 2019 la Beiuș, pentru a marca Centenarul eliberării orașului de către Armata Română, în cadrul unui eveniment organizat tot de Ioan Degău.
Trimite articolul
XFelicitari beiusenilor!
Pop PRESEDINTE!!!