Devenită deja o tradiţie, Ziua Zonelor Umede a fost sărbătorită şi anul acesta alături de ecologiştii Clubului Copiilor şi Elevilor din Beiuş.
Zonele Umede pentru viitorul nostru. Alăturaţi-vă nouă!”, acesta a fost mesajul tinerilor care au deschis sesiunea de prezentări. Activităţile s-au desfăşurat în laboratorul de Protecţia Mediului din cadrul Clubului şi au reunit peste 30 de elevi şi cadre didactice. Individual sau în echipe, cu desene, machete sau caricaturi, cu poezie sau texte din enciclopedie, fiecare ecologist a dorit să evidenţieze importanţa şi rolul zonelor umede în dezvoltarea unei comunităţi.
„Clubul Copiilor şi Elevilor Beiuş organizează periodic acţiuni de voluntariat sau centre de studiu pentru protecţia mediului însă, din păcate, de cele mai multe ori elevii nu sunt încurajaţi să participe. Prin parteneriatele cu instituţiile publice dorim să îi sprijinim pe cei care se implică în mod activ în protejarea mediului. Acţiunea dedicată Zonelor Umede a fost un foarte bun prilej, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, să cunoască mai în amănunt bogăţiile naturale ale zonei în care locuiesc”, a declarat Florica Gabor, profesor coordonator centru de Protecţia Mediului.
Activităţi
Reprezentanţii ABA Crişuri au moderat dezbaterea şi le-au furnizat participanţilor informaţii despre zonele protejate din bazinul hidrografic Crişuri. Astfel, ecologiştii din Beiuş au aflat că în România exista 89 de zone umede recunoscute la nivel internaţional, iar cea mai mare zonă umedă din Europa este Delta Dunării.
În Bazinul Hidrografic Crişuri există zone protejate pentru habitate sau specii, unde apa este un factor important. Suprafaţa acestor zone este de aproape 2500 kmp, reprezentând 16,8% din suprafaţa bazinului hidrografic Crişuri. „Marea majoritate a zonelor protejate este situată în perimetrul Parcului Natural Apuseni, a Parcului Natural Cefa precum şi în Defileul Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb. Primul Registru al Zonelor Protejate a fost întocmit în anul 2005 şi conţinea 14 zone protejate, iar în prezent, numărul acestora a ajuns la 32”, a precizat Dorel Dume, director ABA Crişuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!