Orădeanca a primit și premiul Anna Mayr-Harting, pentru cel mai independent şi imaginativ proiect de cercetare. Recent, frumoasa orădeancă a câștigat un loc la Universitatea din Oxford.
„Voi lucra pe partea de cercetare în laboratorul de diabet și inflamație, în special pe diabetul de tipul I. Personal, cel mai mult îmi îmi doresc să fac cercetare în domeniul bolile autoimune, de aceea sunt foarte încântată să contribui în acest domeniu. În viitorul apropiat, sper să primesc bursa pentru un doctorat tot pe imunologie și boli autoimune. În viitorul îndepărtat, îmi doresc să îmi deschid un laborator al meu, cu temele mele de cercetare”, spune Ioana Perneș.
Ioana, a ales Universitatea Bristol, una dintre primele 40 de universități din lume, fiind singura care oferea cursuri de științe biomedicale axate pe partea patologică. Acum, orădeanca Ioana Perneș a câștigat un loc la Oxford, unde va face cercetare.
Studiul bolilor autoimune, bolile greu de diagnosticat, caracterizate printr-o agresare a organismului de către propriul sistem imunitar, reprezintă marea provocare în care se lansează Ioana Perneș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!