Oradea s-a clasat pe locul 5 în topul celor mai bune oraşe pentru afaceri în România, anunţă Primăria, printr-un comunicat de presă. Înaintea Oradiei se situează Bucureştiul, Timişoara, Cluj Napoca şi Ploieştiul.
Municipiul a fost reprezentat de Delia Ungur, directorul Parcului Industrial Eurobusiness Oradea, care a primit în numele primarului Ilie Bolojan, premiul „Arta războiului economic”, pentru activitatea în atragerea investiţiilor.
„Oradea a intrat târziu în războiul economic, în anul 2008, anul debutului crizei economice în România. Drept urmare, mijloacele folosite nu au fost cele convenţionale, guvernamentale, de tipul ajutoarelor de stat. Am folosit mijloace simple, la îndemâna tuturor autorităţilor publice locale: scurtarea termenelor pentru eliberarea avizelor şi autorizaţiilor, simplificarea procedurilor administrative, acordarea de facilităţi fiscale specifice parcurilor industriale, adaptarea sistemului de învăţământ local la cerinţele economiei reale, prin reînfiinţarea şcolilor profesionale şi introducerea de specializări tehnice solicitate de companiile localizate în oraş. Toate acestea au un singur scop: vrem să transformăm Oradea într-un oraş al bunăstării, cu un grad ridicat al calităţii vieţii, un oraş în care să îţi doreşti să te muţi şi să trăieşti. Independent de crizele politice de la nivel central, noi, pe plan local, vom continua acest proces”, a spus Delia Ungur la primirea premiului.
Gala „Forbes Best Cities 2014” a avut loc în 27 februarie, în Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!