Organizatorii, Asociaţia „Euro Foto Art” şi CentruL Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor au primit 261 lucrări, din care 101 imagini monocrom şi 160 color, din Slovacia, Serbia, România, Ucraina şi Ungaria. Juriul format din criticul de artă dr. Ramona Novicov, artistul fotograf Ştefan Toth AFIAP şi directorul CJCPCT Bihor, Radu Matei, au acceptat pentru salon 101 imagini alb-negru şi color, după care au acordat premiile nominalizate în regulament.
Vernisajul expoziţiei şi înmânarea premiilor, va avea loc mâine, de la ora 18:00, în Galeria Euro Foto Art din Oradea (Piaţa 1 Decembrie, nr. 12), unde sunt invitaţi, pe lângă publicul iubitor de artă foto şi reprezenţii editurilor sau altor insituţii interesate de valorificarea lucrărilor.
Momentele muzicale vor fi asigurate, după tradiţie, de Cvartetul „Varadinum” din Oradea.
Salonul naţional cu participare internaţională, organizat sub patronajul AAFR, va fi deschis zilnic, între orele 08:00 – 19:00, până pe 1 noiembrie 2012, intrarea fiind liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!