Facultatea de Protecţia Mediului din Oradea s-a remarcat la Conferinţa Studenţească Internaţională despre Nutriţie şi Mediu, găzduită recent de Universitatea din Rzeszow (Polonia). Astfel, de la Departamentele „Ingineria Produselor Alimentare” şi „Zootehnie şi Agroturism”, au participat cadre didactice şi studenţi de la Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare.
Şi un premiu I
Premiul I i-a revenit Larisei Lucan, studentă în anul IV, cu o lucrare despre analiza cromatică a unor procesări „browning” de fructe şi legume, în colaborare cu studenţii Bianca Stanca şi Milan Zetocha, sub îndrumarea şefului de lucrări dr. fiz. Alin Teuşdea.
Premiul special a fost obţinut de Banda Anişoara Camelia, studentă în anul IV, cu o lucrare despre bio-conservarea croissantelor, sub îndrumarea şefilor de lucrări dr. ing. Ruska Laszlo şi dr. ing. Timar Adrian.
Stimuţ Anamaria, studentă în anul II, a prezentat o lucrare despre conţinutul de acid ascorbic şi polifenol la trei tipuri diferite de miere din Bihor, lucrare de colegii polonezi axaţi de apicultură.
Antioxidanţi din Brassica
Filip Corina, masterandă pe Siguranţă şi Securitate Agroalimentară, a prezentat o lucrare despre calităţile de antioxidant ale plantei Brassica precum şi despre practicile de agricultură convenţională din România, lucrare apreciată de colegii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Nitra (Slovacia).
Tot în conferinţă, şef lucrări Timar Adrian a prezentat Universitatea din Oradea iar colegul Teuşdea Alin a dezvoltat aplicaţii matematico-fizice în domeniul alimentar.
Pe lângă aspectele ştiinţifice, studenţii români, polonezi şi slovaci au socializat şi au avut parte de team-building-uri. Colaborarea va continua cu un workshop care va fi organizat de Universitatea Oradea, în aprilie 2013, cu finanţare prin apelul Grundtvig 2012, director de proiect fiind dr. ing. Timar Adrian.
Reamintim că Timar Adrian şi sora sa, Simona Bişboacă, tot cadru universitar la Oradea, au cucerit o serie de trofee internaţionale pentru invenţii axate îndeosebi pe antioxidanţii obţinuţi din pieliţe şi sâmburi de struguri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!