Festivitatea decernării s-a ţinut în cadrul şedinţei de Consiliu local, iniţiativa pentru acţiunea „Campionii viitorului” apartinând grupului UDMR. În numele acestuia, consilierul Istvan Huszar a propus ca ziua de 30 martie să devină ziua sportului orădean şi să fie serbată în cadrul unei gale anuale. Având în vedere perioada preelectorală în care ne aflăm, grupul de sportivi a fost astfel „gestionat” încât să ofere maximum de beneficiu politic: tinerii au primit diplome şi felicitări de la primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Rozalia Biro şi Florica Cherecheş precum şi reprezentanţii grupurilor PNL, PSD, UDMR şi PD. „Conform spuselor iniţiatorului proiectului, consilierul local Istvan Huszar, proiectul are ca scop recunoaşterea şi premierea sportivilor din municipiul Oradea care realizează performanţe remarcabile în cadrul competiţiilor sportive. Totodată, se are în vedere crearea şi asigurarea unor condiţii optime de antrenament pentru sportivii care se pregătesc să participe la aceste categorii de competiţii sportive. Din categoria sportivilor de performanţă care au beneficiat de premiere, în limitele bugetului alocat, fac parte sportivii de performanţă cu vârste cuprinse între 10-18 ani, elevi ai şcolilor orădene, care au obţinut individual rezultate deosebite în cadrul competiţiilor sportive mondiale, europene sau naţionale obţinând locul I, II, respectiv locul III”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
C.Gh.
Fact box
Premiaţii
Sportivii premiaţi sunt: Grozav Ligia şi Lazăr-Fazecaş Bianca-Monica, Meheş Alexandru, Sidea Cristian, – atletism, Barna Ruth şi Florian Alexandra, Podelenczki Lorena, Petras Patricia, Bodea Răzvan, Pop Cristian Mircea, Pantea Ioana Mădălina, Farkas Berthalan, Benţe Denisa, – judo, Pop Francesca, Zegoicea Daniel – tir, Ciuta Iulian – Lupte gr. Romane, Anton Andrada – gimnastică ritmică, Buzlea Ioana, Salay Tamas – înot, Bara Ionel Basilio, Boras Anette şi Bereny Evelyn şi Brigitta Karate – Karate, echipa de TIR: Molnar Eliza, Miclău Antonia, Pop Lorena, 2 echipe de polo – Categoria Juniori III şi Categoria Copii 97 – 98.
Citiți principiile noastre de moderare aici!