BihorGo a urcat 19 câştigători pe podiumul de premiere, câte trei pentru fiecare dintre categoriile de concurs, mai puţin în ceea ce priveşte cursa de 50 km rezervată femeilor, unde doar Andor Annamaria a încheiat cursa. „În categoria Junior Fete, din păcate, nu am avut nici un concurent în acest an”, precizează Mircea Crăciun, vicepreşedinte ProBikers.
Concursul de orientare ciclistă a aliniat la start, weekendul trecut, peste 80 de concurenţi, înscrişi pentru parcurgerea a două trasee diferite.
50km şi 15 km
BihorGO 50km a avut ruta Paleu – Săldăbagiu de Munte – Dealurile Oradiei – Bălaia – Burzuc – Şulturogi – Şişterea – Tăutelec – Cetariu, cu finişul în Paleu. Diferenţa de nivel a traseului este de 550 m şi are, de fapt, o lungime de 52 km din care 17 km asfalt. Al doilea traseu, Bihor GO15 km a avut traseul Paleu – Uileacu de Munte – Cetariu şi finişul în centrul Paleului. Diferenţa de nivel a traseului a fost de 150 m iar lungimea de 14 km din care 4 km asfalt.
După concurs, participanţii au oferit o mică chermeză cu gulaş. „S-au dat premii în valoare de vreo 5.000 de lei, constând din accesorii pentru ciclism sau alte bunuri. Puteau fi şi mai mulţi concurenţi, mai ales că traseul a fost bun iar vremea a fost trumoasă. Sper că oamenii s-au simţit bine”, este concluzia lui Mircea Crăciun, coordonator al cursei.
Asociaţia Sportivă Pro Bikers Bihor a organizat evenimentul din sfârşitul de săptămână cu prijinul Consiliulu Judeţean Bihor şi al Fundaţiei Communitas.
C.Gh.
Citiți principiile noastre de moderare aici!