Premierea va avea loc vineri, 11 decembrie, de la ora 18:00, în sala festivă a Liceului Greco-Catolic. ACEO îi va premia pe voluntarii implicaţi în programele „O masă caldă”, „O Casă Curată”, „Bunul Samaritean”, „Prieteni pentru un zâmbet”, Campania 2%, Colecta de Crăciun 2008 şi de Paşti 2009. Şi voluntarii care s-au implicat în activităţi administrative sau de promovare vor fi premiaţi. În cadrul acestei festivităţi va fi oferit premiul pentru „cel mai activ voluntar” şi se va desemna „voluntarul anului”.
„Prin această premiere urmărim recunoaşterea publică a meritelor celor mai activi voluntari”, a spus preotul Olimpiu Todorean, preşedintele ACEO. Invitatul special al evenimentului este Raoul.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!