Adrenalină şi distracţie la sfârşit de săptămână. Competiţia „Emfextrem Izvorul Minunilor” are loc sub egida Federaţiei Române de Motociclism şi este organizată de Clubul Sportiv Vik Power Arad. Lungimea traseului este de 10 km. Startul se va da din faţa Hotelului Iadolina, în manşa I.
Taxa de participare este de 100 euro, 20 de euro este taxa de licenţiere la Federaţia Română de Motociclism şi 20 de euro este asigurarea. Participarea piloţilor la competiţie este pe propria răspundere. Organizatorul îşi declină orice răspundere pentru daune suferite în cazul accidentelor pe parcursul competiţiei sau în legătură cu desfăşurarea lui, responsabilitatea căzând asupra celor ce le-au provocat. În cazul unui accident sau a unei defecţiuni, recuperarea snowmobilului cade în sarcina participantului. Casca, armura, mănuşile sunt obligatorii pentru a intra în concurs.
FACT BOX
Programul competiţiei
Vineri 19 martie 2010
Ora 16.00-20.00 Secretariat si revizie tehnică
Ora 20.00 – 21.00 – Şedinţa tehnică
Sâmbătă 20 martie 2010
Ora 08.00 – 09.00 Secretariat si revizie tehnică
Ora 09.00 Start din faţa Hotelului Iadolina – mansa 1
Ora 20.00 – 21.00 – Şedinţa tehnică
Duminică 21 martie 2010
Ora 08.00 – 09.00 Secretariat si revizie tehnică
Ora 09.00 Locul de start se va anunţa la şedinţa de sâmbătă
seara.
Ora 15.00 – 16.00 Stabilirea clasamentului
Ora 16.00 – 17.00 – Festivitatea de premiere si conferinţa de presă
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!