Un eveniment unic în ţară se consumă chiar la noi marţi şi miercuri. Nouă experţi în medicina de urgenţă, pediatri şi anestezişti de la trei spitale din Londra (instructori voluntari ai Consiliului Britanic de Resuscitare) vin la Băile Felix să predea un curs destinat resuscitării nou-născuţilor şi copiilor mici.
Cu aviz european
Cursul – European Pediatric Life Support (EPLS), este organizat de Asociaţia SARTISS în parteneriat cu serviciul UPU-SMURD Bihor şi Consiliul Naţional Român de Resuscitare şi se derulează, în premieră cu această temă, prin Consiliul European de Resuscitare.
Cei 16 cursanţi sunt medici de la Unităţi de Primire – Urgenţe şi SMURD din mai toate centrele naţionale de pregătire în medicina de urgenţă (Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iaşi, Bucureşti) şi, în ultimele 30 de zile au avut de parcurs partea teoretică.
Marţi şi miercuri, cei 16 vor face, cu ajutorul experţilor din delegaţia britanică, simulări pe simulatoare aduse de la un spital din Londra.
Nu avem nici manechin
Cei 16 cursanţi, medici din urgenţe, cunosc procedurile de resuscitare la copii, dar acest curs le oferă posibilitatea creşterii nivelului de pregătire în acest domeniu. Resuscitarea copilului şi nou-născutului se face pe bază de protocoale, ghidul cu proceduri fiind cel mai dur, spune dr. Hadrian Borcea. Recent, în aceste ghiduri şi protocoale internaţionale au avut loc unele modificări, iar cursanţii au ocazia să se pună la punct cu ultimele noutăţi.
De reţinut că în România nu există nici măcar un manechin de copil 1 – 8 ani, deci practic, exersarea a fost până acum imposibilă, manechinul de copil de la Oradea fiind de nou-născut, de la 0 la 1 an.
La finele orelor practice, cei 16 cursanţi vor da un test, care se anunţă a fi unul foarte greu, apreciază dr. Borcea. Medicul speră ca dintre cei 16 colegi medici-cursanţi care vor trece testul EPLS câţiva să dorească să devină, la rândul lor, instructori (formatori), pentru ca noţiunile învăţate să fie mai repede răspândite în ţară mai repede, spre binele copiilor ce ar putea avea nevoie de ei.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!