„Între Chin și Amin” va fi proiectat în premieră și la Oradea. Filmul independent al lui Toma Enache ce prezintă una dintre paginile pătate cu sânge ale României, îi are în rolurile principale pe Ana Pârvu, Vali V. Popescu, Kira Hagi și Constantin Cotimanis.
Titlul este dat de un vers dintr-o poezie scrisă de Toma Enache în anii ’90. Deși lansat abia în această toamnă, a câștigat pe lângă un public numeros și câteva premii importante, cel mai recent fiind Trofeul Festivalului IPIFF 2019 pentru cel mai bun film de lung metraj de ficțiune.
Rezistenţă prin credinţă
Deși au trecut 70 ani de la arestările din ‘49 și 30 de ani de la căderea comunismului, iar vinovații nu au fost pedepsiți, filmul vine ca o eliberare a tuturor oamenilor care au suferit în temnițele comuniste în perioada1945-1989. „Este o mărturie despre rezistență prin credință, despre onoare și iertare”, afirmă regizorul. La baza lui stând întâmplările din temnițele comuniste, în special cele care au avut loc în Penitenciarul Pitești, unde a luat naștere „Fenomenul Pitești” – reeducarea prin tortură pusă la cale de liderii comuniștilor români și de capii Securității, pe un model de inspirație sovietică. Obiectivul era zdrobirea morală a individului și transformarea victimei în călău.
Lungmetrajul „Între Chin şi Amin“ este povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi,după ce scapă cu viaţă, compune cântecul „Odă lui Dumnezeu“. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, chinuită de aşteptarea bărbatului iubit. Filmările au fost realizate în satul Corbu, Constanţa şi la Închisoarea Jilava. „Filmările din închisoare sunt la Fortul 13 Jilava, chiar dacă acţiunea se întâmplă la Piteşti, pentru că puşcăria din Jilava s-a păstrat mai bine“, spune Toma Enache.
Premiera va avea loc în prezența regizorului Toma Enache alături de membri ai distribuției filmului, în 11 , de la ora 19:00, la Sinagoga Neologă Sion. Prețul unui bilet este de 40 lei. Biletele se pot achiziționa atât de la membrii clubului Rotary Băile-Felix, cât și în format electronic pe www.iabilet.ro.
Trimite articolul
Xasta era Romania reala in anii comunismului ,dupca care la unii le e dor si acuma 🙁