Totul a început în ziua de duminică, 12 ianuarie, când tânărul de 28 de ani din Oradea a ajuns la Spitalul Județean cu traumatism cranio-cereblal extrem de grav. Orădeanul a și fost operat în noaptea de duminică spre luni, dar în pofida eforturilor colosale ale medicilor orădeni tânărul a intrat în moarte cerebrală, diagnostic declarat (pe bază de protocoale stricte), miercuri seara.
Gestul suprem de iubire făcut de familia sa nu a putut fi trecut cu vederea de către reprezentanții Agenției Naționale de Transplant (ANT), care luptă pentru salvarea de vieți și care au informat pe pagina lor de Facebook: „Un gest de omenie care a depăşit durerea sfâşietoare a familiei unui tânăr de 28 de ani, alături de nişte echipe medicale implicate şi conectate la medicina modernă, au redat bucuria de a trăi altor 4 semeni pentru care tansplantul de cord, ficat şi rinichi reprezintă ultima şansă! Transplantul înseamnă VIAȚĂ”.
Premieră națională
După analizele și investigațiile speciale s-a decis prelevarea ficatului, a rinichilor dar și a inimii.
Însă, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, de ceață, experții în transplat de cord de la Târgu Mureș nu au putut ajunge în timp util la Oradea, cu transport aerian.
Lupta contra cronometru: 40 de oameni pentru viață
Lupta contra cronometru a implicat eforturile a 40 de oameni din Oradea, Târgu Mureș și Cluj. S-a decis o singură soluție viabilă. Tânărul aflat în moarte cerebrală a fost asistat medical cu un echipaj SMURD Oradea, care l-a dus până la Cluj, iar de aici a fost preluat de către un alt echipaj medical SMURD, care l-a transportat până la Institutul Inimii de la Târgu Mureș.
În acest fel a fost posibilă prelevarea cordului de la orădeanul de 28 de ani și transplantul acestui organ în corpul unui alt român.
„Am avut bucuria să efectuăm încă o intervenţie de transplant cardiac, spun bucuria pentru că am reuşit cu această ocazie să salvăm viaţa unui pacient de 36 ani, din judeţul Suceava, un pacient pe care-l avem în evidenţă din 2012, de la vârsta de 28 ani, cu o insuficienţă cardiacă progresivă şi care de aproximativ doi ani este pe lista de transplant de urgenţă. A trebuit să aştepte doi ani, dar iată că a venit un cord foarte bun, care s-a comportat foarte bine şi suntem mulţumiţi să anunţăm că intervenţia a reuşit, a durat aproximativ cinci ore şi jumătate. Pentru moment suntem mulţumiţi de evoluţia pacientului, sperăm ca în câteva zile să poată fi transferat pe secţie şi aici să urmeze tratamentul specific”, a declarat dr. Horaţiu Suciu, citat de Agerpres.
Ficatul prelevat a fost transportat în condiții de maximă siguranță la București, unde a fost salvată viața unui alt roman de pe lista de așteptare, iar rinichii au ajuns la Clinica de Specialitate din Cluj-Napoca, unde au fost salvați alți doi oameni, la fel, de pe lista lungă de transplant din România.
Reprezentanții ANT își exprimă incomensurabilă apreciere față de familia tânărului orădean cât și față de medicii de la Spitalul Județean Oradea, implicați în procesul de salvare de vieți omenești prin operație de prelevare-transplant.
„Familia tânărului a găsit puterea de a transforma propria dramă în speranţă pentru alţi oameni, necunoscuţi şi a fost de acord cu prelevarea organelor. (…) Nimic nu poate compensa pierderea unui membru al familiei, dar poate gândul că au dăruit o şansă la viaţă celor aflaţi în suferinţă le poate aduce alinare. Ne înclinăm cu emoţie în faţa familiei donatorului pentru decizia luată”, transmit reprezentanții Agenţiei Naţionale de Transplant.
Aceasta este a treia operație de prelevare de organe, realizată la Oradea în acest an. Orașul nostru, fiind de altfel vârful de lance din România în lupta pentru viață.
Trimite articolul
XFamilia care accepta să fie prelevate organe de la un membru al familiei aflat în așa zisa moarte cerebrală inventata de medicii ticăloși sunt proprii ucigași ai membrului familiei pentru că nu poți preleva un organ daca organismul nu este încă viu. De ce nu iau organe de la un mort? Pentru că nu mai poate fi folosit.
-
E mai complicat de atat, copile dexter… e mult mai complicat… doar profesionistii stiu…
Credeam ca l-au dus sa-l salveze ……..
traficantii de organe in halate si cu acte in regula isi freaca miinile de bucurie…
Se stie.clar ca la.oradea e mafia organelor!ma mira ca nu au ajuns organele.la.ceva actor ca la.arsinel care nu era primul.pe.liste!