În prezenţa primaruluiDorel Cosma, al viceprimaruluiIoan Haşaş, a consilierilor locali şi a medicilor de familie din zona văii Crişului Repede, vineri, a avut loc deschiderea oficială a unui cabinet medical de ostetrica ginecologie la dispensarul medical din comuna Vadu Crişului.Doctorul Titus Păiuş, titularul acestui cabinet medical specializat, spune că este prima investiţie de acest gen din România realizată în mediul rural cu sprijinul Uniunii Europene şi a Guvernului României. Proiectul cu titlu „Înfiinţare cabinet medical specializat în comuna Vadu Crişului” a fost finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Valoarea proiectului este de 110.132 Euro.
Sprijinit de Primărie
Investiţia a demarat în martie 2009 şi avea ca termen de finalizare 24.06. 2010. „Este foarte important ca şi în mediul rural să existe cabinete medicale de obstetrică- ginecologie”, susţine doctorul Păiuş. Cabinetul din Vadu Crişului este dotat cu aparatură , software de cea mai nouă generaţie.Doctorul Titus Păiuş spune că a ales să deschidă acest cabinet la Vadu Crişului fiindcă am primit sprijin prompt din partea conducerii Primăriei dinVadu Crişului şi fiindcă am rădăcini în această comună”.
Dealtfel in dispensarul din Vadu Crisului pe langa cabinetele celor doi medici de familie si a unei de stomatologie de o luna functioneaza un cabinet de oftalmologie si urmeaza ca in scurt timp sa inceapa activitatea un cabinet de cardiologie si inca unul de stomatologie. Cabinetul de ginecologie va functiona dupa urmatorul program: vineri, intre orel 16-19, sambata: 10-13.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!