ASCO a început, de luni, distribuirea formularelor pentru acordarea ajutoarelor pentru încalzirea locuinţei aferente acestui sezon rece – 1 noiembrie – 31 martie. Cadrul legal de acordare a fost modificat semnificativ. Din acest an, spre exemplu, se acordă ajutorul termic şi pentru cei ce se încălzesc cu energie electrică.
„Ajutorul pentru energie electrică se acordă consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, precum şi consumatorilor vulnerabili care din motive tehnologice sau economice au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice, iar consumul este realizat respectând condiţiile contractului. Pentru persoanele care doresc să solicite ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, este necesar să se facă dovada debranşării locuinţei de la energie termică, în baza unui document oficial”, informează ASCO printr-un comunicat de presă.
Din acest an devine obligativitorie prezentarea de documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate si situaţia juridică a locuinţei, pentru a se evita acordarea de drepturi necuvenite şi înregistrarea de debite.
De asemea, s-a introdus ancheta socială „ca mijloc de verificare a îndeplinirii de către solicitanţi a condiţiilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative prezentate. Ancheta socială va fi obligatorie pentru solicitarea ajutorului de încălzire cu energie electrică pentru a evita acordarea de ajutoare pentru mai multe sisteme de încălzire utilizate în aceeaşi gospodărie sau pentru evitarea renunţării la un sistem de încălzire deja utilizat, disponibil şi pentru care au fost acordate ajutoare în sezoanele reci anterioare”.
Plata ajutoarelor de încălzire pentru lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face la începutul sezonului rece, pentru toate lunile sezonului, după aceeaşi procedură ca şi pentru beneficiarii de ajutor social în baza Legii venitului minim garantat.
„Aceste măsuri vizează reducerea cheltuielilor din bugetul local întrucât protecţia socială se va focaliza asupra celor mai defavorizate segmente ale populaţiei, preîntâmpinând înregistrarea unor debite, dificil de recuperat, ca urmare a acordării ajutoarelor doar pe baza Cererilor şi declaraţiei pe proprie răspundere”, apreciază ASCO în comunicatul de presă.
Program distribuire cereri
Formularele tipizate, cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei se distribuie de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00, în următoarele locaţii:
Administraţia Socială Comunitară Oradea – str. Primăriei nr. 42, tel: 0259/441.677 sau 0259/431.333;
Centrul social multifuncţional pentru persoane vârstnice „Nufărul” – str. Nufărului nr. 47, bl. D111;
Centrul social multifuncţional pentru persoane vârstnice „Rogerius 1” – str. Sf. Apostol Andrei nr. 58, bl. C30;
Centrul social multifuncţional pentru persoane vârstnice „Rogerius 2”, str. Episcop Ioan Suciu nr.1;
Centrul social multifuncţional pentru persoane vârstnice „Ioşia” – str. Al. Cazaban nr. 51.
Citiți principiile noastre de moderare aici!