Programul educaţional Junior Achievement Job Shadow Day – Parteneri pentru o zi – derulat de Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul” Oradea, a fost desemnat activitate de succes în Săptămâna „Scoala Altfel”.
Ministrul interimar al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Marian Pop, a premiat în data de 7 iunie 2012 , într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Parlamentului, cele zece activităţi educative câştigătoare în cadrul competiţiei naţionale „O activitate de succes în Săptămâna Şcoala Altfel!”.
Abilităţi de viaţă
Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul” Oradea cu Programul Job Shadow Day, derulat de dir. adj. Simona Ardelean şi prof.ec. Monica Teodora Runcanu, profesori coordonatori locali, a obţinut locul I pe ţară la categoria “Abilităţi de viaţă”, în cadrul acestei competiţii. Concursul a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei cu scopul de a valorifica exemple de bună practică din cadrul programului “Şcoala Altfel”.
Programul Job Shadow este un parteneriat internaţional între mediul educaţional şi comunitatea de afaceri pentru familiarizarea tinerei generaţii cu piaţa forţei de muncă. Aflat la a zecea ediţie în România, programul are ca scop principal promovarea în rândul elevilor a unei mai bune înţelegeri a profesiei pe care o doresc şi a modului de funcţionare a unei companii. În acest an, la program au participat peste 10.000 de elevi (7–19 ani) din 94 de oraşe şi localităţi, peste 200 de instituţii de învăţamânt şi peste 650 de companii şi instituţii.
Programul “Şcoala Altfel” a fost organizat în acest an şcolar de Ministerul Educaţiei pentru prima dată în România, în perioada 2 – 6 aprilie.
Conducerea şcolii dir. Ruben Filimon, dir. adj. Bacoş Mihai, dir. adj. Ardelean Simona şi coordonatorii locali dir. adj. Ardelean Simona şi prof.ec. Runcanu Teodora Monica mulţumesc tuturor elevilor, agentilor economici, profesorilor şi părinţilor implicaţi pentru succesul acestei activităţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!