Apropierea Crăciunului ne aduce în suflet bucurie, speranţă, iubire şi dăruire. Pentru ca sărbătorile de iarnă să fie la fel ca cele din copilărie în casă trebuie să existe un brad de Crăciun frumos împodobit. Indiferent dacă este un brad natural sau unul artificial, el va aduce spiritul Crăciunului. „Anul acesta nu vom împodubi brad. Cumpăr doar nişte crenguţe de brad. De regulă când vin nepoţii în vizită împodobim brad. Cu masa sper să nu cheltui prea mult. Folosim ce am pus noi în grădină şi cumpărăm doar strictul necesar. Încercăm să mâncăm cât mai sănătos aşa că legumele ni le cultivăm noi iar carne nu prea mâncăm”, ne-a spus Valeria Dănilă, o orădeancă aflată a cumpărături în piaţa Rogerius din Oradea.
Comercianţii spun că preţurile la brazi şi la ornamente sunt la fel ca şi anul trecut dar cu toate acestea cumpărătorii nu prea se înghesuie.
Preţuri accesibile
Luni, în piaţa Rogerius bomboanele de pom se vindeau cu preţuri cuprinse între 10 şi 20 lei. Sortimente erau numeroase. De la bomboane cu căpşuni, caramel, castane, cocos, jeleu, alune, ciocolată, nucă, măr cu scorţişoară până la bomboane cu coniac, marţipan dar şi cu lapte de pasăre puteau fi găsite pe mesele comercianţilor.
Ornamentele străluceau care mai de care îmbiindu-i pe cumpărători. Ghirlandele costă patru lei bucata, iar preţul globurilor variază în funcţie de materialul din care sunt confecţionate de la un leu bucate la cinci lei. Instalaţiile luminoase pot fi achiziţionate cu 10-25 lei.
În ceea ce priveşte brazii, oferta este variată iar preţurile negociabile. Un brad de un metru se vindea cu 10-20 de lei în funcţie de cât de bogată este coroana.
Comercianţii profită de moment şi au invatat piaţa cu jucării şi tot felul de cadouri. De pe masa de sărbătoare nu trebuie să lipsească nici ornamentele. La acest capitul designerii şi-au dat frâu liber imaginaţiei făcând foarte grea alegerea cumpărătorilor.
Masa de Crăciun trebuie să cuprindă şi ea bucate tradiţionale. În peşe oferta e bogată ca în fiecare an de sărbători. „Lumea nu are bani aşa că se cumpără puţin”, ne-a spus o comerciantă.
Sfaturi
În pragul sărbătorilor de iarnă comisarii CJPC vin în întâmpinarea consumatorilor cu câteva sfaturi. Astfel, la achiziţionarea produselor alimentare ambalate analizaţi aspectul produsului şi al ambalajului, precum şi etanşeitatea acestuia.
Refuzaţi produsele care prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii dar şi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare.
La cumpărarea produselor solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea unui produs şi păstraţi-l.
Nu cumpăraţi produse alimentare de la persoane şi din locuri neautorizate.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!