S-a anunțat ieri, miercuri 18 mai, în conferință de presă, un eveniment ce va avea loc abia peste patru luni: Școala Internațională de Tehnologie Medicală SSIMA Re: Imagine Healthcare, ediția a șasea. Evenimentul, cu prezentări de device-uri medicale, se va derula în perioada 5- 9 septembrie a.c., dar nu se știe încă sigur locațiile, posibil Sinagoga Neologă și Primăria Oradea.
[eadvert]
De regulă, la spitale vin direct companii cu tehnologie Hi-Tech și medicii au posibilitatea să exerseze pe aparate digitalizate, iar acum SSIMA aduce companii medicale din SUA, Israel etc, dar și speakeri, inclusiv medici din străinătate, absolvenți și studenți ai facultăților tehnice și medicale, cercetători, antreprenori. Participarea medicilor și studenților, dar și antreprenorilor care doresc să participe este contracost și, la fel ca și programul evenimentului, care încă nu a fost stabilit, se va putea vizualiza pe site-ul SSIMA. Invitații conferinței și-au expus viziunea vizavi de acest eveniment, care se va derula pe parcursul a cinci zile, pe subiecte ce vizează radioterapia, chirurgia robobtică, imagistica medicală.
La eveniment a anunțat că va participa, ca invitat dr. Marco Zenati, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Harvard și chirurgul cardiovascular care a realizat prima operație cu un robot chirurgical din SUA; Natalia Trayanova, profesor la Universitatea Johns Hopkins, care a dezvoltat singurul algoritm care determină riscul de moarte subită la persoanele care suferă de boli cardiovasculare folosind inteligența artificială; Dr. Dorin Comaniciu, vice-președintele global al diviziei de sănătate a companiei Siemens; profesor Michael Halberthal, directorul general al Spitalului Rambam, cel mai mare spital din nordul Israelului și mulți alții. Dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean a declarat că toată lumea vorbește de digitalizare și informatizare, dar nimeni nu vine cu rețete clare pentru instituții mari, cum sunt spitalele, care să rezolve toate problemele, cu interconexiuni între ele: ” Am fost încântat să aud de această manifestare fiindcă se dau bani mulți pe PNRR ;i e bine să beneficiem de experiența altor centre europene și nu doar, de exemplu, din Israel. Spitalul Județean și-a dat acordul de a participa ca și cofinanțator al acestui eveniment”.
Nu se știu sigur locațiile
Prof. Alfred Bruckstein, de la Institutul Tehnic din Israel, prezent la conferință a spus că s-a născut la Sighetu Marmației, a studiat și s-a întors acum în țară să o sprijine pe Elena Ovreiu în acest proiect: “După părerea mea e un eveniment important și foarte interesant. Vin oameni din toată lumea și prezintă viitorul medicinii în această conferință. Am avut la Sinaia, Brașov și Sibiu, București. George e un bun prieten de al meu, ne-am întâlnit în Israel și ne-am bucurat că ne-a susținut la aceste evenimente. Oradea e un oraș superb, care îmi place foarte mult”.
George Harber, antreprenor și investitor a declarat: ” Oradea e orașul care m-a născut, m-a crescut și m-a suportat o perioadă până am plecat în Israel. Pe Freddy l-am admirat tot timpul. Am început munca mea de antreprenor la Oradea, am continuat în Israel. Nu cred că e domeniu mai important care se poate automatiza ca Medicina pentru a veni în spriiinul medicilor și al asistenților medicali”.
Cea mai vocală din conferință, Elena Ovreiu, de la Universitatea Politehnică din Bucureșt, este co-fondator și organizator SSIMA Re:Imagine Healthcare: “Am început în 2015, cu doctorat din Franța și am dorit săp ajut acest domeniu în România – digitalizarea în Sănătate. Ovreiu a detaliat: “Trebuie să ne digitalizăm spitalele, mai mult decât vânzare, ci dezvoltare, start-up-uri. Am început să organizăm evenimentul în parteneriat cu Israel, țară cu inovații în Sănătate. Evenimentul a crescut în fiecare an, iar Romnia are IT-iști și medici buni, deci resursă umană pentru dezvoltarea digitalizării medicale. Am început acest tip de eveniment cu 40 – 50 de participanți, apoi am avut peste 200 de participanți, acum avem participare internațională. Toată lumea e cu ochii pe România. Vom avea medici și reprezentanți de companii din SUA, de la Harvard, din Israel avem un grup serios de speak-eri, care conduc companii. Vom aborda topicuri ca radioterapia, colonoscopia digitală, chirurgia robotică, imagistică medicală. Nu e doar eveniment despre inovație, dar și noi am inovat, aducând ceva nou. Vom vorbi și despre cum se face prevenția în Israel”.
Așadar, evenimentul medical va avea loc în perioada 5 – 9 septembrie 2022, locațiile probabile fiind Sinagoga Neologă și poate Primăria Oradea, chiar sala de curs de la Spitalul Județean, în funcție de câte persoane vor participa, au mai precizat organizatorii conferinței de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!