Procesul în contencios administrativ iniţiat de Prefectură pentru anularea câtorva prevederi ilegale din regulamentul parcărilor din Oradea şi abrogarea deciziei primarului prin care s-au îngălbenit parcările din Parcul Traian a rămas fără obiect. Executivul a operat modificările cerute în urma tardivului control de legalitate şi, teoretic, situaţia ar trebui să reintre în normal din 1 august.
Consilierii locali au aprobat, în şedinţa deliberativului local de luni după-amiază, anularea taxei de 45 de lei percepută de Administraţia Imobiliară Oradea (AIO) pentru staţionarea în parcările amenajate fără a plăti, au fost de acord şi cu anularea taxei de 300 de lei pentru ridicarea maşinilor de hingherii Primăriei, votând şi desfiinţarea fondului de 5% pentru premierea agenţilor Serviciului Parcări din cadrul AIO.
Efectele acestor modificări sunt mai degrabă limitate în activitatea de zi cu zi. Taxa hingerilor auto a fost rebotezată în „contravaloare ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor” şi a rămas la 300 de lei iar sporul de 5%, conform spuselor primarului, nu s-a plătit din 2010 încoace. Îngălbenirea parcărilor o va dicta AIO, fără să mai fie necesară decizia primarului.
Finalul luptei are un unic efect în practică: orădenii care parchează regulamentar pe locurile liniate de Primărie dar n-au abonamente sau omit să plătească tichetele vor fi amendaţi nu cu 45 de lei în 48 de ore, cum era înainte de scandalul iscat de Prefectură, ci cu sume cuprinse între 150 de lei şi 500 de lei, înjumătăţite dacă le achită în 48 de ore. Asta până la o posibilă modificare a amenzilor din regulamentul de parcare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!