Prefectul Gavrilă Ghilea a arătat ieri că Hotărârile Consiliului Local, de majorare a preţului gigacaloriei în Oradea şi Sânmartin nu vor primi prea uşor avizul de legalitate din partea Prefecturii. „Sunt anumite lucruri din hotărâre pentru care cerem lămuriri şi pentru care probabil că trebuie să revină”, a spus Ghilea, adăugând că adresa Prefecturii urma să fie trimisă Primăriei ieri sau azi. Prefectul nu a dorit să detalieze despre ce nelămuriri ar fi vorba, motivând că nu e corect ca presa să afle înainte ca Prefectura să discute mai întâi cu Primăria.
Nici şefa juriştilor din Prefectură, Alice Lupeş, nu a fost mai darnică în declaraţii. „Nu pot să vă spun. Doar după ce ne pronunţăm în scris. Noi încă analizăm. Studiem acte normative şi documente primite de la Primărie”,ne-a declarat Lupeş.
„Facturile CET-ului sunt deja emise. Sunt calculate la noile tarife. Consiliul Local, care e patronul nostru, ne-a dat acordul şi îndemnul să le aplicăm”, ne-a declarat Daniel Ţigan, directorul de termoficare al CET. Secretarul municipiului spune că hotărârile privind termia au fost trimise deja la Prefectură pentru controlul legalităţii. Până ieri, Primăria nu primise nicio adresă de la Prefectură, spune Ionel Vila.
Căldură scumpă
Reamintim că pe 29 septembrie Consiliul Local Oradea vota creşterea gigacaloriei de la 193,02 lei la 235,52 lei. Edilii arătau că această scumpire este consecinţa directă a retragerii subvenţiei guvernamentale pentru gigacalorie. Cum nici Primăria nu a vrut să-şi mărească subvenţia proprie, orădenii vor trebui să plătească mai mult la iarnă.
Orădenii din Ioşia, clienţii Transgex trecuţi cu de-a sila la CET, sunt cei mai şocaţi, aceştia văzând cum gigacaloria nu-i va mai costa 104 lei, ci 193,02 lei din octombrie, şi 235,52 lei, din martie 2012. Cele trei asociaţii afectate de decizia municipiului au acţionat deja Primăria în judecată şi se pregătesc să se judece şi cu Transgex, după ce această societate i-a înştiinţat că le va sista furnizarea agentului termic în regim propriu, de la 1 decembrie.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!