În ciuda faptului că prefectul Dumitru Țiplea este acaparat în mare măsură de problema contracarării epidemiei SARS CoV-2, iată că Serviciul Juridic al Prefecturii, condus de Alice Lupeș, are, în schimb, ochi foarte ageri pentru hotărârile luate de Consiliul Local Sânmartin.
Un pachet uriaș, de 135 de Hotărâri adoptate de Consiliul Local Sânmartin în 27 februarie a.c., a primit obiecțiuni de legalitate din partea Prefecturii.
Coincidențe
Primăria Sânmartin a primit deja o plângere prealabilă din partea instituției condusă de prefectul Țiplea, prin care aleșilor locali din comuna învecinată Oradiei li se comunică, succint, ce probleme ar fi cu hotărârile respective, care vizează atribuirea de terenuri către tineri, în Cartierul Tineretului din Sânmartin. Este vorba despre parcele de câte 300 de metri pătrați. De asemenea, este contestat concursul pentru prelungirea mandatului administratorului unei societăți înființate de Consiliul Local Sânmartin, prin nerespectarea prevederilor OUG 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Chiar dacă acțiunea este formulată de tehnocrații din Prefectură, există câteva aspecte ce nu pot fi trecute prea ușor cu vederea, în ciuda epidemiei, în an electoral. Întâmplător sau nu, prefectul Țiplea provine din PNL, iar Cristian Laza, primarul de Sânmartin, a câștigat Primăria cu sigla PSD, după ce nu a mai fost dorit de colegii săi din PNL, în 2015. La acea vreme, în comună domina falanga portocalie, condusă de fostul primar Lucian Popuș, rivalul lui Laza, din 2016 și 2012. Un alt aspect particular: faptul că prefectul Țiplea este stabilit tot în comuna Sânmartin.
Tehnocrații așteaptă răspunsuri
Șefa Serviciului Juridic, Alice Lupeș, așteaptă acum răspunsuri de la Sânmartin, pe problemele de legalitate ridicate. După care, prefectul va lua o decizie în sensul acționării în judecată, sau nu, a Consiliului Local Sânmartin. Dacă prefectul recurge la Tribunal, hotorărârile respective vor fi suspendate de drept, până la o hotărâre definitivă.
Jurista-șefă de la Prefectură explică volumul mare de hotărâri cu probleme prin faptul că acestea au obiect similar de reglementare. „Este vorba despre o procedură prealabilă pentru reanalizare și modificare, după caz. În speță, e vorba despre terenuri atribuite către tineri, pe Legea 15/2003. Sunt foarte multe cu același obiect. Deocamdată, le-am cerut explicații.
Sunt niște hotărâri mai vechi, pe terenuri pe care ei le-au atribuit începând cu anul 2003 și pe care nu s-a mai construit. Trebuie văzut, mai întâi, care este situația juridică a acelor terenuri. Pentru unii se revocă dreptul, pentru alții se modifică autorizația. Pentru alții, au făcut atribuire de terenuri. De văzut situația, deoarece sunt multe cereri”, ne-a declarat Alice Lupeș, nelămurită de motivele pentru care aleșii locali din Sânmartin le-au dat solicitanților alt amplasament, în loc să le revoce dreptul, după ce nu au respectat termenele din autorizația de construire.
Laza: Atac politic și neprofesionist
Primarul Sânmartinului nu crede în coincidențe, acuzând un atac politic al prefectului liberal, dublat de neprofesionalism. Cristian Laza: “Rar mi-a fost dat să văd o așa lipsă de profesionalism. Din punctul meu de vedere, Prefectura s-a transformat într-o fortăreață politică, încercând să blocheze proiectele unei administrații locale de altă culoare politică. Este clar o acțiune politică fără precedent și Sânmartinul este asediat, din acest punct de vedere.
În ceea ce privește atribuirea de terenuri către tineri, mi-au invocat un articol din Legea 15 care nu mai este în vigoare încă din anul 2014, prin care era instituită obligația părinților de a depune o declarație pe proprie răspundere, că nu dețin terenuri peste o anumită suprafață (500 mp în urban, respectiv 5.000 mp în rural, în ultimii zece ani – n.red.). Cei de la Prefectură s-au uitat doar în normele de aplicare, dar în Lege nu mai există acest articol.
În privința concursului, au invocat o societate care nu are nicio legătură cu comuna Sânmartin. Le recomandăm să verifice la Registrul Comerțului, să verifice acționariatul (în adresa Prefecturii apare greșit SC Apas Construct Reabilitare Termică SRL, în loc de SC SPAS Construct Reabilitare Termică SRL – n.red.).
Suntem convinși că Hotărârile adoptate de Consiliul Local Sânmartin sunt perfect legale și normal ar fi ca și Instituția Prefectului să constate aceasta, în cele din urmă, ca urmare a răspunsului lămuritor pe care i-l vom transmite”.
Trimite articolul
XDacă la Sânmartin era o dejecție pnl-ista,totul era în regulă. Ghinion…este o dejecție psd-istă.
Să vă spălați pe mâini înainte să lingem besinile politrucilor.
Cãnd vei fi tu, @L..I.N.I.S.T.E. dat afarã, va mai mişca forumul acesta.
locurile de casa se dau ilegal din pasunile comunei Sanmartin ceea ce este ilegal deoarece din pasune este ilegal sa dai locuri de case, dar nimeni nu se sesizeaz pentru asta, primaria a desfintat aproape toate pasunile.marc
-
Bai m**e se dau locuri pentru tineri f***i mortii matii cu pasunea ta cu tot
-
Chiar si tinerii sa respecte legea, iar daca conform legii nu se poate atunci sa nu mai intinda mana ca romii ci sa-si cumpere ca toti ceilalti. Primaria sa dea legal daca da ceva, tot spunem ca din cauza culorii sau ce. NU, legal da ori nu.
-
care era motivul autosesizarii dl-ui prefect, nu erau destui PNL-isti pe lista atribuirilor sau nu era parcela destul de babana ?
Nu uita si nu iarta Bolo! Locuitorii din Sanmartin i s-au impotrivit la referendum….Iar sluga Tiplea, ce sa faca si el? Executa ordinele. Ma mir de dpamba Lupes. Era pe lege….
-
Draga Nae, informeaza-te putin.Referendumul a fost votat de catre cetatenii din Sanmartin,in schimb, de catre cei din Oradea, nu.
-
Stimata Ada, te rog sa vezi articolul de aici:https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/la-loc-comanda-cu-unirea-sinmartinul-lasa-oradea-in-ofsaid-171913/
-
Eu sunt din Sanmartin si mi-am primit pamantul dupa 9 ani de la depunerea cererii. Dpmdv sa se duca toti dracului 🙂