Prefectul Dumitru Țiplea și noii subprefecți Botházy Nándor și Daniel Palaghianu depun jurământul de credință în calitate de demnitari, într-o ceremonie transmisă live la nivelul tuturor prefecturilor din țară.
Astfel, Țiplea jură credință de două ori, ca urmare a transformării prefecților din înalți funcționari publici, teoretic apolitici, în demnitari asumați politic.
La prezidiul Sălii mari a Prefecturii Bihor au luat loc și subprefecții eliberați din funcție, Horia Carțiș și Tibor Fenesi. Foarte probabil, primul va reveni la Consiliul Județean, dar în calitate de director economic, în timp ce Fenesi ar urma să ocupe funcția de secretar general în Ministerul Dezvoltării condus de UDMR, prin Cseke Attila.
[eadvert]
I-au stâlcit numele
Procedura a fost condusă de la București, prin intermediului sistemului STS de videoconferință, noii prefecți și subprefecți din toată țara fiind invitați, rând pe rând, să depună jurământul, în cadrul aceleași ședințe în regim video. Cel care a făcut oficiile de gazdă “a reușit”, cu această ocazie, să îi stâlcească numele noului subprefect UDMR de Bihor, Botházy Nándor. Directorul din MAI responsabil de relația cu prefecturile, Teodor Gheorghe, l-a numit pe Botházy, în mod repetat, “Bothány Nándor”!
Amintim că, în toamna anului trecut, prefectul Țiplea a utilizat de sistemul de videoconferință pentru a investi noii primari și consiliile locale din județul Bihor, într-un timp cât mai scurt.
UPDATE: Bothazy subprefect! Țiplea, înlocuit cu… Țiplea. Dar se schimbă subprefecții!
Trimite articolul
Xudmr tot timpul vrea sa fie la ciolan, udamereu.
Desi este numit a doua oara in functie,prefectul Tiplea nu are facute studiile necesare pentru aceasta functie.Respectiv,dupa ce ocupa consecutiv de doua ori functia de prefect ,dumnealui promite ca in viitorul apropiat? se va inscrie la Institutul National de Administratie (INA)..Dupa mine una e sa ai divada stidiilor,–nn:-Diploma de Licenta– si alta e sa promiti ca te inscrii la studii.Si daca nu e in stare sa-l absolve?Ramane numit in functie cu derogare de la cerintele legii tocmai cel care trebuie sa vegheze in teritoriu la respectarea legilor Romaniei. Mie mi se pare cam hilara abordarea si punerea in practica a cerintelor legii.Se vede ca in cazul celor de la putere este suficient sa fii recomandat in indiferent ce functii,de catre un “om tare dintr-u partid de guvvernamant”.Cand a fost schimbata puterea de stanga cu aceasta “vajnica, coalitie”am crezut ca lucrurile vor intra pe fagas normal, ca se vor termina nepotismele sustele si numirile pe prietenie sau legaturi de ori ce fel dar vai, nimic nu s-a schimbat.Dimpotriva,acum duduie inrt-un avant feroce nepotismul si numirile pe spranceana.a