Marți, la 19 ianuarie 2021, la ora 13, atât prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea, cât și subprefecții Horia Carțiș și Tibor Feneși s-au vaccinat, în cadrul etapei a II-a din campania #RoVaccinare. Vaccinurile au fost administrate la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Clinic “Avram Iancu“ Oradea. “Reamintim că în etapa II, conform prevederilor Hotărârii de Guvern Nr.1031 / 2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19, sunt vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc și persoanele care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale”, transmite Instituția Prefectului.
După cum se știe, persoanele programate la vaccinare sunt informate atât de data, ora și locul administrării primei doze, cât și privind data, ora și locul administrării celei de-a doua doze. Rapelul se administrează în ziua 21 de la administrarea primei doze, în cazul vaccinului BioNTech/Pfizer (Germania/SUA), singul vaccin pus la dispoziție în România, până azi. În cazul celuilalt vaccin autorizat, pus pe piață de compania farmaceutică Moderna (SUA), rapelul se efectuează la 28 de zile de la prima doză, conform prospecelor puse la dispoziție pe vaccinare-covid.gov.ro.
Distanțe până la vaccin
În județul Bihor există șase centre de vaccinare, unde se administrează vaccinul în șapte fluxuri. Un singur centru de vaccinare figurează cu două fluxuri de vaccinare, având, astfel, o capacitate dublă față de celelalte centre. Este vorba despre centrul de vaccinare amenajat în Orășelul Copiilor din Oradea.
Un flux de vaccinare presupune administrarea a 60 de doze de vaccin pe zi. Rapelul va debuta în data de 26 ianuarie 2021.
Având în vedere epuizarea rapidă a fluxurilor în Oradea, cetățenii programați pentru vaccinare sunt programați spre vaccinare și în celelalte centre de vaccinare din județ. Așadar, la zeci de kilometri distanță de localitatea de domiciliu.
[eadvert]
Trimite articolul
XAsa. Si ce?