De celalaltă parte, vicepreședintele Consiliului Județean Ioan Mang, care are în subordine instituția de cultură, spune că prefectul nu are nici o pârghie în a ataca dispozițiile Președintelui Consiliului Județean, ci doar hotărârile primăriilor, ale primarilor respectiv actele administrative ale Consiliului Județean. Surse din Prefectură, altele decât capul instituției, vorbesc însă despre existența în practica judiciară a unor situații în care prefectul a atacat în contencios dispozițiile președinților de consilii județene.
Marți este ultima zi în care candidații se pot înscrie cu proiecte de management, iar Ioan Mang a transmis că „domnul Vulcu se poate înscrie la concurs”. Până luni un singur dosar cu proiectul pentru managementul Teatrului Regina Maria era depus. În adresa Prefecturii Bihor se specifică faptul că „inițierea procedurii de concurs de management este prematură: desfășurarea concursului de management pentru Teatru «Regina Maria» se poate face numai după finalizarea procedurii de evaluare a managerului respectivei instituții de cultură, astfel că se impune ca, în cel mai scurt termen de la primirea prezentei adrese, să procedați la reanalizarea Dispoziției vizate prin prisma prevederilor legale și a motivării și dispozitivului Sentinței pronunțată de Tribunalul Bihor, rămasă definitivă prin Decizia 943/2019 din 15.11.2019 a Curții de Apel Oradea și pe cale de consecință să o revocați cu informarea în cel mai scurt timp a prefectului asupra măsurii dispuse adoptate”.
Prefectul Dumitru Țiplea spune că a emis această adresă nu pentru a se poziționa politic alături de fostul său coleg de partid Daniel Vulcu, sau împotriva liderului PSD Ioan Mang, ci fiindcă „dispozițiile președintelui produc efecte care necesită avizare” din partea instituției pe care o conduce. Totodată, prefectul Țiplea spune că încearcă să îndrepte inclusiv situația în care vicepreședintele Consiliului județean Ioan Mang ar trebui să-i plătească despăgubiri lui Daniel Vulcu deoarece acesta nu a beneficiat de o evaluare finală. Prefectul spune că dispoziția președintelui Consiliului Județean „nu e un act izolat” și că intenția sa e aceea de a corija efectele produse de aceasta, insistând că efectele necesită avizare din partea Prefecturii.
Dispută pe o vedetă
În adresa trimisă președintelui Consiliului Județean Pasztor Sandor, Prefectura susține că „contrar celor reținute de hotărârile judecătorești cu privire la nelegalitatea componenței comisiei de evaluare… se constitue comisia de evaluare în aceeași manieră, fără a preciza domeniul în care persoanele nominalizate au dobândit o experiență profesională relevantă care să le confere vocația de a fi desemnați într-o astfel de comisie”. Ioan Mang spune că Dinu Iancu Sălăjeanu, șeful Casei de Cultură din Zalău, un cunoscut interpret e cel contestat de actorul Daniel Vulcu care ar fi susținut că instituția din Zalău nu e organizatoare de spectacole, deci șeful acesteia nu-l poate evalua.
„Cred că instituția din Zalău e una de caritate, dacă nu organizează spectacole și cred că domnul Vulcu uită că sub cupola Teatrului se află și Ansamblul Crișana, de exemplu, și că domnia sa nu are competențe pe folclor… Și nu l-am auzit pe domnul Vulcu să conteste comisia de «specialiști» din PNL care l-a evaluat în 2011: cu tot respectul pentru șeful comisiei profesorul Dorel Tifor, dar nu a condus nici un teatru, ce să spun despre domnul Adrian Dume, despre domnul Antonio Faur, ori despre domnul Ioan Sala care a condus Serviciul de Pază și Protecție, ori despre Dana Sala, cred că fiica domniei sale? Repet, domnul Vulcu poate să-și depună dosarul, chiar dacă s-a pensionat și liberalii spun că nu agreează revenirea pensionarilor în poziții plătite din bani publici”, a spus vicepreședintele Ioan Mang.
Prefectul Țiplea anunță că va comunica instituțional decizia sa pe această speță și că nu dorește să atragă instituția într-o dispută pe care alții, spre deosebire de domnia sa, și-ar dori-o una politică.
Liberali la Prefectură: Ligia Oala este șefa Cancelariei prefectului Țiplea
Citiți principiile noastre de moderare aici!