Prefectul Ioan Mihaiu le-a dat temă de casă consilierilor săi să vadă în ce măsură greva de la OTL respectă prevederile legale. Prefectul admite că îl surprinde amploarea grevei şi consecinţele sale asupra oraşului, dar subliniază că poate interveni doar în limita prerogativelor sale legale.
„Este o grevă ilegală şi am înţeles că nu se respectă nici măcar treimea din activitate, cerută de lege. Le-am cerut consilierilor mei să verifice acest aspect şi, dacă se confirmă, vom lua o poziţie oficială”, declară prefectul.
Mihaiu spune că până acum nu i s-a cerut intervenţia şi nici nu poate interveni în negocierile dintre părţi. Însă, este de datoria sa să intervină dacă nu se respectă legea, chiar şi într-un confict de muncă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu transmite că, în opinia sa, mai normal ca acest conflict de muncă să fi debutat cu o grevă de avertisment, înainte să se ajungă la blocarea transportului public în comun.
„Mai grav este că sunt semnale că mai mult de jumătate dintre grevişti ar vrea să reia lucrul, dar nu sunt lăsaţi de colegii lor”, declară Mihaiu sub rezerva lipsei de certitudine dacă aceste semnale sunt veridice sau nu.
Poziţiile total antagonice arătate de greviştii OTL şi de primarul Ilie Bolojan conduc la o situaţie tot mai neplăcută, în Oradea. Nu se ştie când va fi reluat transportul public în comun, nici măcar la nivelul minimului de o treime din activitate, conform prevederilor în vigoare.
Până la noi evoluţii, prefectul Mihai afirmă că îi compătimeşte pe orădenii obligaţi în aceste zile să circule doar pe jos sau cu taxiul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!