„Din ce am înţeles eu, au fost argumente în faţa cărora pălesc în faţa oricăror interferenţe politice. Argumente matematice, la care nu ai ce să spui. Oraşele cele mai mari au devenit centre regionale, iar cele ce au acţiuni antifraudă, de la frontieră, au primit direcţiile antifraudă. Sunt nişte argumente care, teoretic, sunt reale”, reacţionează Pop, simţindu-se dator să precizeze şi că, în calitate de bihorean şi-ar fi dorit ca ambele direcţii să funcţioneze la Oradea. „S-au purtat discuţii, au fost negocieri, dar, după cum vedeţi, au fost şi în alte părţi, precum Timişoara”, transmite, împăcat cu situaţia, prefectul Bihorului.
În acest context, l-am chestionat şi în ce măsură vor fi puşi pe drumul de Cluj contribuabilii bihoreni. „Din informaţiile pe care le am, contribuabilul nu va fi avea niciun drum suplimentar de făcut. Sunt 99% convins că bihorenii nu vor şi puşi pe drumuri”, transmite prefectul Claudiu Pop.
Ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu admitea că „nu ştie încă foarte multe” despre direcţia generală antifraudă din ANAF, ce va funcţiona la Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!