Agenţia Naţională de Integritate face referire la declaraţiile de avere şi interese, depuse de Ghilea în perioada 2010-2011, fiind acuzat de ANI că nu a menţionat în declaraţii unele contracte derulate de firma la care este acţionar, Construcţii Bihor, că a trecut o sumă greşită la un alt contract, menţionat de astă dată în declaraţii şi că a trecut sume eronate la veniturile venite din dividendele obţinute în calitatea sa de acţionar la această societate. Interesant, dividendele menţionate de Ghilea în declaraţii sunt mai mari decât cele constatate de ANI în evidenţele fiscale! Agenţia anunţă că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Redăm integral comunicatul ANI:
„Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul Gavrilă GHILEA, Prefect al judeţului Bihor, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României.
Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, domnul Gavrilă GHILEA fiind informat prin adresa nr. 34589/G/I.I./18.03.2011 (confirmare de primire din data de 21.03.2011), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
În urma evaluărilor demarate la data de 08.02.2011, s-au constatat următoarele:
– indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul Gavrilă GHILEA a infracțiuni de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României, întrucât, în declarațiile de avere și de interese, completate și depuse în perioada 2010 – 2011, nu a menţionat două contracte în valoare totală de 17.547.597,62 Lei și valoarea reală a unui contract încheiat între Centrul de Sănătate “Valea lui Mihai” şi S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. şi a menţionat eronat veniturile realizate din dividente.
În declaraţia de interese, depusă la data de 02.11.2010, și în declaraţia de interese rectificativă, depusă la data de 07.07.2011, domnul Gavrilă GHILEA nu a menționat două contracte încheiate de către S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, în cuantum total de 17.547.597,62 Lei.
Domnul Gavrilă GHILEA deține, în cadrul S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A., calitatea de acționar majoritar, iar soţia sa, doamna Victoria GHILEA, deţine funcția de administrator.
Domnul Gavrilă GHILEA a menționat în declaraţia de interese, depusă la data de 02.11.2010, o valoare mai mică cu 450.000 Lei a contractului încheiat între Centrul de Sănătate “Valea lui Mihai” şi S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. Valoarea reală a contractului de proiectare şi execuţie lucrări a fost de 2.700.000 Lei.
Deși, conform evidențelor fiscale, în perioada 2009 – 2010, domnul Gavrilă GHILEA a obținut din dividente venituri în sumă totală de 752.144 Lei, acesta a menționat în declarațiile de avere, depuse la data de 28.01.2010, 02.11.2010 și 14.06.2011, un cuantum total de 2.001.011 Lei.
Având în vedere cele de mai sus, a fost dispusă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu privire la posibila săvârşire de către domnul Gavrilă GHILEA, Prefectul Judeţului Bihor, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.”
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!