În urma raportului Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, efectuat luni dimineața, reiese că în județul Bihor au fost rănite 37 de persoane, 237 localităţi cu avarii la reţelele electrice fiind afectaţi aproximativ 20 000 consumatori şi un număr de 38 de unităţi administrativ-teritoriale afectate.
„După 48 de ore de muncă asiduă, putem raporta un număr de 8 localităţi afectate, 1092 de consumatori de energie electrică afectaţi şi un număr de 46 echipe care încă lucrează pentru a se relua alimentarea cu energie electrică, pentru a elibera drumurile de copaci căzuţi precum şi alte intervenţii necesare în zonele afectate”, transmite Prefectura Bihor.
Voluntari
Prefectul recomandă tuturor primăriilor neafectate, companiilor, ONG-urilor, bisericilor şi altor organizaţii să nu rămână indiferente faţă de situaţia celor încercaţi în această perioada şi să se implice, atât cât pot, fizic şi/sau financiar, în acest act de normalitate, fiind datoria noastră civică şi morală, a tuturor, să facem acest gest.
Pompierii, la datorie
Pompierii militari bihoreni încă acționează pentru înlăturarea pagubelor produse de furtună. „Pompierii militari din cadrul Stației Ștei acționează pentru degajarea unui copac căzut peste o clădire de pe strada Andrei Mureșanu din localitate, respectiv pentru înlăturarea unor elemente de construcție desprinse parțial de vântul puternic, de pe clădirea Școlii Primare din Ștei.
Echipajele Secției de Pompieri Beiuș intervin pentru îndepărtarea unor elemente de construcție, aflate în echilibru instabil, din structura acoperișului unei locuințe situate în municipiu, al unei biserici din Petrani și al unui bloc de pe strada 1 Decembrie 1918 din Beiuș, respectiv pentru degajarea unui nuc doborât de vijelie peste o casă din Tărcaia”, transmite căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!