Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de N.V., de 33 de ani, din Municipiul Cluj Napoca, Judeţul Cluj, suspectat de comiterea infracţiunii de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 1 kg de tutun pentru fumat”. Cel în cauză s-a prezentat, la 16 noiembrie 2013, la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România, iar în urma verificărilor efectuate, în autoturismul pe care îl conducea au fost descoperite, în mai multe cutii, 23,7 kg. de tutun pentru fumat. Prejudiciul calculat cauzat astfel bugetului de stat este de 8.255 lei. „Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspectului” precizează subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!