Orădeanul Traian Carţiş (53 de ani) ne-a vizitat marti redacţia pentru a ne relata păţania sa cu cei de la Serviciul Parcari. Carţiş fusese amendat marti, în jurul orei 11, în zona pieţei Decebal. Nu avea tichet de parcare. Omul nostru nu contestă faptul că nu a avut tichet de parcare. Mai degrabă e frustrat că a fost amendat de oamenii Primăriei în timp ce el căuta un parcometru pentru a-şi procura tichetul cu pricina.
„După ce am parcat am mers la chioşcul de ziare, însă am aflat că de acolo nu se pot procura tichete de parcare. Am fost îndrumat spre un parcometru, care era la câteva sute de metri mai încolo. Însă tot atunci am observat că cei de la Primărie îmi aplicau deja amenda. Agentul era convins că am plecat la piaţă şi intenţionat nu mi-am cumpărat tichet de parcare. Mi-a fluturat o legitimaţie după care şi-a băgat-o în buzunar”, ne-a relatat Carţiş.
Rapizii de la Parcări
Orădeanul recunoşte că poate şi-a lăsat maşina fără tichet minute bune, însă se simte frustrat, având în vedere bunele sale intenţii declarate. „Am venit la dumneavoastră pentru a-i avertiza pe orădeni ca să nu păţească la fel ca mine”, şi-a motivat vizita la redacţia Jb. Traian Carţiş spune că a făcut o reclamaţie la Administraţia Imobiliară Oradea dar va plăti, totuşi, amenda de 30 de lei. Mai ales că, amendat fiind, nu şi-a mai cumpărat tichetul de parcare.
În toamnă, un alt şofer ne-a vizitat redacţia pentru o întâmplare similară. Atunci, amendatul spunea că nici nu a apucat să i se răcească bine motorul maşinii că inspectorii de la Serviciul Parcări i-au şi aplicat amenda, făcându-i astfel o surpriză neplăcută pe când s-a întors cu tichetul de parcare, pentru a şi expune sub parbriz…
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!