Vernisajul va avea loc marţi (19 decembrie) de la ora 17:30, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” (str. Iosif Vulcan, nr.16). Expoziţia este dedicată sărbătorii Crăciunului, respectiv celui mai important eveniment al creştinătăţii, naşterea lui Iisus.
Orădenii sunt invitați să viziteze o expoziţie care cuprinde lucrări de pictură religioasă semnate de asist. univ.dr. Titiana Marcu, care activează în cadrul Departamentului de Arte Vizuale al Universităţii din Oradea.
Vor fi expuse 19 icoane pe lemn care reprezintă câteva din praznicele de peste an ale ortodoxiei (Bunavestire, Naşterea Domnului, Răstignirea, Punerea în mormînt, Învierea, etc.) şi portrete de sfinţi (Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Gheorghe, Arhanghelii Mihail şi Gavril, etc.). Icoanele sunt realizate cu multă rigoare şi în respectul iconografiei tradiţionale răsăritene.
Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi rostit de prof.univ.dr. Aurel Chiriac, directorul complexului muzeal orădean.
Expoziţia va putea fi vizitată pînă în data de 28 ianuarie 2018.
Citiți principiile noastre de moderare aici!