Acesta este cotat drept primul pas în cariera unui student şi are ca scop dezvoltarea abilităţilor, competenţelor şi acela de a câştiga o experienţă internaţională. ,,Experinţa mea ca participant la programul Exchange, a avut un rol foarte important. Prima lucrare am ţinut-o în faţa a 20 de elevi de liceu. Despre globalizare. Am avut foarte mari emoţii. Sunt multumită de ceea ce am realizat aici, şi de tot ce am învăţat în AIESEC Oradea. Incurajez toţi studenţii să profite de această oportunitate pentru că este o experienţă extraordinară”, declară Tanya din AIESEC India, participant la programul Exchange în AIESEC Oradea.
Ce este Exchange?
Exchange este principalul program, pe care AIESEC îl desfăşoară de 60 de ani şi este structurat pe domeniile: administrare, finanţe, contabilitate, marketing, managementul proiectului, realizare de evenimente, resurse umane, web design & development, software, reţelistică, baze de date, predarea limbii engleze nu numai elevilor şi studenţilor, dar şi oamenilor business, proiecte în cadrul ONG-urilor, implicare socială, rezolvarea problemelor de mediu şi dezvoltare durabilă a comunităţii.
Durata stagiului de practică variază între 6 săptămâni şi 3 ani. Înscrieri pe :www.aiesecoradea.ro
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!