La fel ca şi în cazul prietenei lui Gergo Merai, poliţiştii au depus la Parchet o plângere pentru ultraj în cazul lui Dumitru Baba şi al fiului său minor. Din câte a aflat avocatul acestuia, Baba va fi cercetat pentru că ar fi muşcat un poliţist.
Cert este că inspectorul şef al Poliţiei bihorene, comisarul şef Adrian Bucur, dă credit, până la proba contrarie, acţiunii subordonaţilor săi.
„Din datele pe care le am, eu o consider intervenţie regulamentară în raport cu situaţia. Nu sunt de acord cu cetăţenii care nu se supun solicitărilor oamenilor legii. Cetăţeanul în cauză trebuia să se legitimeze nu să comenteze faţă de agenţi şi să işte scandal în cartier impunând astfel chemarea echipajului de Intervenţie Rapidă. A continuat şi la sediul Poliţiei să urle şi să vocifereze. Dosarul e în lucru la Parchet iar instanţa se va pronunţa asupra responsabilităţilor”, ne-a declarat şeful IPJBihor, Adrian Bucur.
Dumitru Baba ne-a mai relatat că în timp ce se afla la sediul Poliţiei de pe Calea Aradului, a fost chemat la moment dat şi comisarul Alin Haniş, şef adjunct al Poliţiei Municipiului Oradea. „Domnul Haniş a spus să nu ne mai văităm, că nu o să murim”, ne-a încredinţat Dumitru Baba.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!