[eadvert]
În cadrul proiectului cultural „Bibliovibes” | #educultcentre va avea loc un recital de poezie și muzică folk, în care protagoniști vor fi Ducu Bertzi şi Adrian Păduraru, alături de Irina Furdui, vioară, și Constantin Neculae, chitară. Evenimentul va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Româno-Maghiar din Calea Clujului nr. 85.
Cantautorul și folkistul Ducu Bertzi sărbătorește anul acesta 50 de ani de carieră muzicală, perioadă în care a susținut peste 5000 de concerte atât în țară, cât și în străinătate și a încântat publicul cu piese care, în timp, s-au transformat în șlagăre: „Când s-o-mpărțit norocu’”, „Și de-ar fi”, „Floare de colț”, „M-am îndrăgostit numai de ea”, „Suflet fără chei”, „Omul pădurii”, „Iertările”, „Unde oare”, „Focul vânat e gonit de vânt.”
A susținut peste 1300 de spectacole în cadrul Cenaclului Flacăra, unde și-a făcut de fapt debutul în 1976 și al cărui membru consacrat a devenit din 1979. De asemenea, în palmaresul său figurează emisiunile de muzica folk: „Pe cine şi câte cărări”, „Spiritul Libertăţii” (Radio Bucureşti), „Omul cu chitara”, una dintre cele mai audiate emisiuni, alături de Mihai Cosmin Popescu, (Radio România Actualităţi, TVR2), „Clubul de joi seara”, împreună cu Maria Gheorghiu (Radio Bucureşti).
Prima jumătate de album este înregistrat la Electrecord în 1987 pe disc de vinil. După 1990 apare pe diferite casete audio-compilaţii de Crăciun. Primul album de autor în format casetă audio şi CD este lansat în 1997 – „Dor de ducă” (Intercont Music) şi, în 1998, Revista Actualitatea Muzicală îl desemnează drept „Cel mai popular şi bine vândut album”. În 2000 lansează două materiale discografice: „Sufletul meu” (Intercont Music) şi albumul de colinde şi cântece de iarnă „Poveste de iarnă” (Intercont Music) . „Cântece din Maramureş” (Cat Music) este lansat în 2004. Urmează „Seară de Crăciun” (Intercont Music) – în 2005 şi „Best of `06” (Intercont Music) – în 2006.
Ducu Bertzi continuă și azi să fie o prezență scenică dorită de public, precum și de posturile de radio și de televiziune.
Unul dintre îndrăgiţii actori ai teatrului românesc, Adrian Păduraru, s-a născut în Iași în 17 aprilie 1970 și a absolvit cursurile Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în 1984. A debutat cu rolul Un soldat în piesa „Diavolul și bunul Dumnezeu” de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, București. Pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, secția Suceava, debutează cu rolul Domnul Gabor din „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind.
Printre piesele de teatru în care a putut fi văzut se numără: Volodea – „Circul Matteo” de Adrian Lustig, regia: Dan Vasile – 2001; Bogdan – „Apus de soare” după Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia: Eugen Todoran – 2004 sau Peer Gynt – „Peer Gyn”t de Henrik Ibsen, regia: Cristian Ioan – 2005. Totodată, s-a remarcat și în lumea filmului, jucând în numeroase producții cinematografice, dintre care: „Declaraţie de dragoste”, regia Nicolae Corjos – 1985, „Chirița în Iași”, regia Mircea Drăgan – 1988; „Momentul adevărului”, regia Andrei Blaier – 1989; „Jusqu’à la morte”, regia Lionel Epp (producție Atlantis Film, Alisee Film, Paris – M6) – 1998; „A” (producție Atlantis Film, Alisée Film, Paris – M6) – 2002.
Evenimentul de joi seara este organizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Revista Várad și Revista Familia, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Teatrul Szigligeti Oradea. Intrarea se face pe bază de bilete gratuite, în limita a 120 de persoane.
Proiectul cultural „Bibliovibes” | #educultcentre este implementat în cadrul Programului Interreg România-Ungaria ROHU446 și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!