Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse, stabilită la 21,00 euro/1.000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Pentru anul 2019, valoare unitară este de 1,7964 lei/litru motorină. Prețul decontat fermierilor români a crescut prin comparație cu anul trecut, când APIA le-a plătit agricultorilor 1,7385 lei/litru.
Bani
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2019 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat, însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1.727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, modificat și completat de OMADR 263/2017.
Toate documentele depuse la APIA în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma „conform cu originalul”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!