Au fost depuse 120 de solicitări, pentru 110 posturi (66 de directori și 44 de adjuncți) la 95 de unități din învățământul preuniversitar din Bihor (22 din Oradea și 73 din județ).
Urmează proba CV-ului și interviul
Cel mai mare punctaj (48,750) l-a obținut Monica Ştefănică, aspirantă la funcţia de director al Grădiniţei nr. 1 din Beiuş, şi Kiss Erno (47,5 puncte), candidat la funcţia de director adjunct al Liceului Tehnologic nr. 1 din Salonta. Printre cei respinşi, care au obținut cea mai mică notă, au fost Hover Gabor Zoltan (26,250 de puncte), candidat pentru șefia Școlii Gimnaziale nr. 1 din Viișoara, și Barta Emeric, candidat pentru funcția de director adjunct la Liceul Teoretic „Petofi Sandor” din Săcueni.
Respinsă a fost declarată în urma probei scrise și Lăcrimioara Cabai (31,250 de puncte), înscrisă pentru funcția de director adjunct la Şcoala „Dacia” din Oradea. Aceasta este și singura candidată din rândul celor înscriși în lupta obținerii unei funcții de conducere în cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar din Oradea scoase la concurs.
Concursul va continua cu cei admiși. Aceștia vor începe de azi, până în 31 iulie, să dea proba CV-ului și cea a interviului. Tot până la finele lunii vor trebui rezolvate și contestațiile, urmând ca cel târziu până în data de 2 august să se afișeze rezultatele finale, iar până în 4 august acestea vor trebui să fie validate de Consiliul de administrație al ISJ Bihor și trimis Ministerului Educației.
În ceea ce privește emiterea deciziilor de numire în funcție, acestea vor fi făcute de Ministerul Educației între 21 și 23 august, urmând ca cei declarați câștigători să-și ia în primire funcțiile începând cu data de 1 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!