Şcoala de Arte „Francisc Hubic” invită părinţii şi pe posibilii săi elevi să vadă cum se desfăşoară procesul de învăţământ la sediul instituţiei situată pe strada Moscovei. Ziua Porţilor Deschise va avea loc în acest an pe 21 mai, între orele 15 şi 19.
„Oricine poate să vină, să viziteze sălile de curs, să vadă cum se desfăşoară orele la toate secţiile noastre”, a declarat Marian Boboia, managerul Şcolii de Arte „Francisc Hubic” Oradea.
Mai mult decât atât, vizitatorii vor fi întâmpinaţi de actualii elevi ai Şcolii care vor susţine, pe 21 mai, între orele 16 şi 17, mici reprezentaţii pe holul instituţiei.
Totodată, la final de an şcolar, orădenii vor putea vedea şi rezultatele muncii elevilor care frecventează cursurile instituţiei în cadrul a două spectacole. Primul va avea loc pe 3 iunie, în sala Partium, de la ora 18:30 şi va fi susţinut de elevii profesoarei Ramona Gavriş de la clasa de coregrafie – dans clasic şi dans modern.
Al doilea spectacol, cel care va închide anul şcolar, va fi susţinut pe 12 iunie, de la ora 17:00, de clasele de canto – muzică clasică, muzică populară şi muzică uşoară, la Filarmonica din Oradea. Spectacolul din 12 iunie va fi precedat de un vernisaj expoziţional care va cuprinde lucrările claselor de pictură, grafică, artă decorativă, sculptură şi design vestimentar ale Şcolii „Francisc Hubic”. La ambele evenimente intrarea va fi liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!