Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează că a constatat existența în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului pentru rovinietă, respectiv www.digitale-vignette-online.ro. „Astfel, rugăm utilizatorii să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei, http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie sau pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro”, a transmis compania.
[eadvert]
CNAIR a precizat că la achitarea unei roviniete pe site-ul www.digitale-vignette-online.ro, utilizatorii „achită costuri suplimentare care ajung să fie în cuantum de aproape 200% față de prețul real al unei roviniete (ex: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislația în vigoare, iar pe portalul www.digitale-vignette-online.ro suma achitată este de 8.90 euro, din care 5,90 euro reprezintă «taxa de serviciu»)”.
Unde se poate achita rovinieta
Rovinieta și peajul (tariful de trecere pentru utilizarea podurilor între Fetești și Cernavodă) pot fi achitate pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro și prin intermediul aplicației eTarife (destinată telefoanelor mobile). Totodată, există punctele autorizate de distribuție a rovinietei și distribuitori autorizați să încaseze peajul.
Cele două taxe pot fi achitate și prin SMS, la numere 7500 (rovinieta) și 7577 (peaj). Pentru mai multe detalii privind achiziția rovinietei prin SMS se poate consulta linkul: http://www.cnadnr.ro/ro/roviniete/rovinieta-prin-sms, iar detalii privind plata peajului prin SMS se regăsesc pe http://www.cnadnr.ro/ro/peaj/peaj-prin-sms.
Trimite articolul
XSi al cui e site-ul ?
Si daca e neautorizat, de ce mai functioneaza ???