Acesta va efectua câte o cursă în fiecare sâmbătă şi duminică, pe traseul Nufărul – Gara Centrală – B-dul Decebal – P-ţa Unirii – Nufărul. „Pentru fiecare cursă, având în vedere capacitatea de transport, se vor vinde bilete în limita a 50 de locuri. Preţul pentru un bilet pentru adulţi este de 8 lei, iar pentru copii în vârstă de până la 14 ani, 4 lei, fiecare bilet fiind însoţit de o broşură de prezentare a obiectivelor turistice de pe traseu”, transmite Oradea Transport Local.
O veste mai puţin bună este că doritorii de călătorii „ca pe vremuri” trebuie să se îmbarce musai de la capătul oraşului – biletele se eliberează numai la Autogara Nufărul până înainte cu 15 minute de ora plecării în cursă a tramvaiului. În acest sfârşit de săptămână, ora de plecare din cap linie Nufărul, atât sâmbătă cât şi duminică, va fi 18.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!