Întrunit sâmbătă, Biroul Permanent Teritorial al PNL Bihor a luat decizia ca preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, să nu mai fie vicepreşedinte al filialei ci doar membru al Biroului Permanent. Este, practic, un veritabil „cartonaş galben” arătat de PNL şefului CJ Bihor. Deşi invitat, Ţîrle nu a onorat cu prezenţa şedinţa colegilor săi de partid… Decizia liberalilor vine ca o consecinţă directă a atitudinii pe care Ţîrle a avut-o faţă de propriul partid, sub steagul căruia a candidat în iunie 2008 la şefia CJ Bihor.
Radu Ţîrle e acuzat că nu s-a implicat mai deloc pentru PNL în ultimele trei campanii electorale. Nici felul în care Ţîrle înţelege să conducă PNL Bihor şi nici atitudinea faţă de vicepreşedintele CJ, Dumitru Voloşeniuc, nu sunt văzute cu ochi buni de către liderii PNL Bihor.
În cazul în care Ţîrle va continua în stilul personal de până acum, PNL îi va retrage sprijinul politic. Cu toate acestea, Radu Ţîrle va rămâne preşedinte al Consiliului Judeţean, deoarece a fost ales uninominal în funcţie.
„Îi trebuie cam mult domnului Ţîrle să se integreze. Sau poate că nu vrea… Colegii aşteptau de mult timp o asemenea decizie şi chiar au cerut-o. Nu mă pot face că nu văd că unii nu pun umărul. Nu putem trece cu vederea lucruri care nu se practică nicăieri. Lipsa de ataşament şi neimplicarea nu pot fi tolerate la nesfârşit. Nu i-am retras sprijinul politic. Deocamdată i-am retras doar funcţia de vicecepreşedinte, deoarece am văzut că nu are timp să se implice. I-am uşurat practic decizia, văzând că îi e greu să renunţe la funcţia din partid”. E declaraţia preşedintelui PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, dată ieri Jurnalului bihorean.
Popa spune că PNL a luat această decizie dintr-un respect faţă de sine, pe care orice partid serios ar trebui să îl aibă. „Ca să poţi să-i respecţi pe alţii, trebuie ca mai întâi să te respecţi pe tine”,ne-a spus Popa, convins că bihorenii nu pot spera la lucruri de anvergură din partea unor partide care nu sunt în stare să-şi facă ordine în propria ogradă.
Personajul principal al acestei situaţii, Radu Ţîrle, nu a putut fi contactat ieri…
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!