Popa are dileme despre programul Școală după școală, care la momentul actual există doar în câteva orașe și nici acolo în toate școlile.
Popa: „Subliniez la rândul meu importanţa acestui program. Impactul direct și imediat va fi acela așteptat de toţi: creșterea nivelului de pregătire a temelor și a îmbunătăţirea procesului de învăţare ce trebuia parcurs acasă până acum.
Sunt sigur că se are în vedere inclusiv reducerea abandonului școlar prin acest program, precum și creșterea gradului de incluziune pentru copiii provenind din familii fără venituri necesare unui after-school sau meditaţiilor de după orele de la școală.
Pentru că a fost avansată inclusiv soluţia finanţării cu fonduri UE, vă rog să precizaţi: Când preconizaţi că va putea fi implementat la nivel naţional
programul Școală după școală?
Care sunt soluţiile de finanţare pe care le aveţi în vedere? Cum aţi gândit organizarea efectivă a acestui program, având în vedere lipsa spaţiilor
în foarte multe școli, dar și insuficienţa personalului didactic?”
Trimite articolul
XStimate domn
Lecturati….legislatia
Programul Scoala dupa scoala indica resursele umane participante :
– dascalii( in cadrul normei didactice)
– dascalii( ca si completare a normei)
Nu necesita fonduri suplumentare.
Faptul ca invatatoarele au …privatizat ( in folosul propriu) acest program este cu totul altceva.
Cititi si…intelegeti legislatia in vigoare.
Ca sa nu credem ca rezultatele testelor PISA se aplica si celor care,temporar,au legatura cu educatia.
Educația este gratuita in Romania ( la nivel declarativ ).
In rest…incercati sa o privatizati
TRIST…
Programa e o problema dar numarul de elevi de la cls. si la scoala dupa scoala e problema nr. unu.Un cadru didactic la 30 de copii este foarte foarte putin. Nu are cum sa faca o indrumare de calitate, timp de lamurire a problemelor individuale.
Eu cred ca joaca dupa scoala e un lucru cu mult mai sanatos…
Fiu-su cum o fi pus mâna le Habit, Black Eagle, cu ajutoru lu nepotu de la patrimoniu? Un nene care abia leagă două vorbe fără sudălmi interpelează ministru educației. Omu după ce ș-o alipuit familia vrea s-o trimită și la școală.
s-a trezit ciordel popa desi alcoolistu asta n-o fost treaz in viata lui
Pozitia de Gica Contra ,cu propriul guvern ,suna a opozitie….la Bolojon.Doamne aldueste-l pe Ilie , de la primarie
Jegul asta uman e alternativa PNL la gunoaiele din PSD?
Dupã şcoalã mulţi viteji se aratã.