36 de lăcaşuri de cult din tot judeţul au fost controlate până marţi, de către pompierii de la Inspecţia de Prevenire, cu scopul de a se remedia eventuale pericole şi de a oferi sfaturi pentru derularea în linişte a Sfintelor Sărbători de Paşti.
Cu scopul asigurării protecţiei şi siguranţei cetăţenilor şi pentru evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători, ofiţerii şi subofiţerii de la ISU Bihor au acordat sprijin şi îndrumare în bisericile controlate şi au verificat instalaţiile electrice şi de încălzire, dotarea cu mijloace de primă intervenţie, dar şi cunoştinţele personalului din lăcaşurile de cult pentru intervenţia în caz de producere a unui incendiu.
La Biserica Sfânta Treime din Parcul Traian, pompierii au găsit stingătorul de incendii la vedere, chiar sub primul scaun din faţa altarului şi au sesizat bunătatea şi căldura preotului paroh Emilian Gabriel Suşan, care a luat măsuri de prevenire, dar cu toate acestea a fost atent la sfaturile oferite şi în scris.
Vor fi şi ei acolo
Reprezentanţii ISU Bihor anunţă că în Sfânta Noapte a Învierii, pompierii militari vor executa activităţi de supraveghere, la faţa locului şi peste 150 de pompieri vor fi gata să intervină prompt în caz de evenimente nedorite.
FACT BOX
Sfaturi pentru toţi
Slujitorii bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, dar şi credincioşii ce vor participa în număr mare la serviciile religioase din Noaptea Învierii şi în zilele următoare sunt rugaţi să respecte următoarele sfaturi:
• Accesul în biserici se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite şi pentru a asigura evacuarea acestora în condiţii optime;
• Pe timpul serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare;
• Supravegheaţi în permanenţă lumânarea pe care aţi aprins-o şi păstraţi distanţa faţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile;
• Depuneţi lumânările aprinse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă şi nu intraţi cu acestea în incinta bisericii;
• Nu blocaţi cu autoturismele proprietate personală căile de acces spre lăcaşele de cult sau hidranţii stradali, pentru a permite echipajelor de pompieri să intervină în cazul producerii unei situaţii de urgenţă
• În cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi evacuaţi în ordine spaţiul respectiv, utilizând căile de evacuare marcate;
• Păstraţi-vă calmul pentru a se putea asigura evacuarea în linişte şi siguranţă a tuturor persoanelor;
• În caz de urgenţă respectaţi îndrumările persoanelor desemnate să coordoneze evacuarea enoriaşilor din lăcaşul de cult;
• În cazul producerii unui eventual incendiu, apelaţi numărul unic de urgenţă 112;
Citiți principiile noastre de moderare aici!