Din cauza informării meteorologice transmise de SRPV Timişoara, care anunţă că în următoarea perioadă, în judeţul nostru, vremea va fi călduroasă, caniculară înregistrîndu-se frecvent temperaturi maxime de 34-35 grade, iar indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, pompierii vin cu sfaturi anti-înec.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor adresează cetăţenilor rugămintea de a respecta măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pe timpul desfăşurării unor activităţi recreative specifice perioadei caniculare. Astfel, bihorenii sunt rugaţi să se scalde doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului. Bihorenii sunt rugaţi să nu se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte şi nici să intre în apa rece înfierbântaţi, după ce au stat foarte mult timp la soare. Nu e bine să se sară de pe platforme, poduri sau alte construcţii, aceste acte de teribilism putând avea consecinţe grave.
Copiii nu trebuie niciodată lăsaţi nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă; părinţii trebuie să urmărească continuu comportarea copiilor în apă, întrucât cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu înota;
Pompierii atrag atenţia asupra faptului că echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult. Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor, spun pompierii. Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metodă eficientă de prevenire a unor astfel de accidente, sfătuiesc pompierii.
Pentru adolescenţi
Ei roagă părinţii să explice adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate (râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd, canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, respectiv Lacul Sântion), iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact.
Nu în ultimul rând, de reţinut că intervenţia de urgenţă în cazul asistării la un accident de înot este crucială pentru salvarea unei vieţi, iar semnele care vă indică iminenţa înecului sunt: aplecarea capului pe spate; gura deschisă în încercarea de a inhala aer; capul ţinut în apă, cu gura la nivelul apei; lipsa emiterii de sunete; hiperventilaţie şi gâfâială; ochii sticloşi, incapabili să se concentreze; păr peste frunte sau ochi; lovirea involuntară a suprafeţei apei cu braţele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!