Sergent major Sabău Cornel Timotei, subofiţer administrativ principal la Serviciul Logistic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al județului Bihor a salvat vineri, 7 septembrie, viaţa unei vecine căzute în fântână.
În jurul orei 16:30, aflându-se acasă cu familia, subofițerul a auzit strigătele de ajutor ale unei vecine a cărei fiică căzuse în fântâna din curtea gospodăriei situate la Oșorhei.
Pompierul a anunţat la 112 şi, ştiind că fiecare secundă este vitală, s-a grăbit să intervină până la sosirea colegilor de la serviciu.
Sergentul major Sabău Cornel a coborât, cu ajutorul unei scări, în fântâna adâncă de aproximativ cinci metri (nivelul apei fiind de circa trei metri) şi a evacuat victima de sub apă. Pompierul a adus-o pe femeie la suprafață și a asistat-o până la sosirea colegilor pompieri militari mobilizați la fața locului.
Din fericire, victima, în vârstă de 46 de ani, a fost predată în stare de conştienţă, de pompierii militari paramedici, echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care a asistat-o medical până la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!