Bihoreanul se află la a doua medalie de aur cucerită în cadrul acestui campionat, din tot atâtea participări.
Peste 100 de angajați ai M.A.I. au participat între 23-26 mai la Campionatul Național de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne, desfășurat la Ploiești.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana” al judeţului Bihor a fost reprezentat la acest campionat, de plutonier major Bogoşel Adrian, subofiţer în cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care a reușit să-și învingă adversarii în cadrul celor trei meciuri eliminatorii susținute, devenind astfel campion național la categoria 90 de kilograme”, transmite căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca.
A 13-a medalie de aur
Bogoșel Adrian are nu palmares de invidiat, nu mai puțin de 13 medalii de aur: pe lângă cele două medalii obținute în ultimii doi ani la Campionatul Național de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne, Locul I la fiecare ediţie a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, la care a participat în perioada 2008-2013 şi 2015-2016, precum și titlul de campion mondial la proba de judo la două competiții internaționale (Jocurile Mondiale ale Pompierilor, organízate la Liverpool, în 2008 și Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor desfășurate în Canada, în anul 2009) și cel de campion mondial la proba de canotaj la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, desfăşurate în Coreea de Sud.
În anul 2010, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, desfăşurate în Coreea de Sud, sportivul orădean a ocupat toate cele trei trepte ale podiumului la discipline sportive diferite, cucerind medalia de aur la canotaj, cea de argint la judo şi cea de bronz la lupte libere. În anul 2011, la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, organizate la New York, pompierul bihorean a devenit vicecampion mondial la proba de judo, categoría -90 kilograme, poziție ocupată și în anul 2013, la aceeași competiție, desfăşurată în Belfast- Irlanda de Nord, la care au participat peste 7000 de sportivi din 67 de state.
Din anul 2008 până în prezent, în cadrul celor cinci competiții internaționale și 10 naționale la care a participat, Bogoşel Adrian a reuşit să cucerească nu mai puţin de 17 medalii, dintre care 13 de aur, 3 de argint şi una de bronz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!