[eadvert]
O poluare cu produse petroliere a avut loc vineri dimineața în Băile Felix. Produsele poluante, care ar proveni de la un tanc îngropat în pământ, s-au scurs în pârâul Hidișel, în zona Hotelului Internațional. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Bihor, poluarea s-a produs de la un rezervor, care ar aparține Hotelului Padiș.
Tancul, care se află sub pământ, ar fi fost folosit în trecut la încălzirea hotelului. Autoritățile spun că același hotel a mai fost amendat, în urmă cu câțiva ani, tot din cauza unui rezervor îngropat, care între timp a fost dezafectat.
Garda de Mediu urmează să facă un inventar, pentru a vedea câte asemenea tancuri mai sunt îngropate în zonă. Între timp, ABA Crișuri a pus baraje pe Hidișel, pentru a stopa poluarea, care ar putea ajunge în Peța și Crișul Repede. Totodată, ABA a prelevat probe din apă, care vor ajunge la laborator și autoritățile investighează să vadă dacă a fost afectată fauna acvatică.
Firma care se face vinovată de poluare va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de lei și va primi și o factură de la ABA Crișuri, contravaloarea acțiunilor de decontaminare. Garda de Mediu a fost sesizată de Primăria Sânmartin și de turiștii din Băile Felix.
Trimite articolul
XNu este prima dată,au fost amendați dacă au fost este intrebare!sital doilea cate zile va tine, și toți peștii care vin să depun icrele ce va fiycu ele asta e i întrebare la voi acuma vreo sa va văd 🤔🤔🤔