”Joi, 14 iulie, la ora 01.10, pe Calea Bihorului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
[eadvert]
Tot joi, 14 iulie, în jurul orei 3, pe strada Tudor Vladimirescu din Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 27 de ani, din Câmpeni, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, existând, de asemenea, suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
În urma testării preliminare a celor doi conducători auto, a rezultat suspiciunea că aceștia ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv, în urma rezultatului pozitiv obținut.
Celor doi în cauză le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!