Agenții au sesizat în luna martie că o zonă de recreere din Parcul Silvaș a fost vandalizată, lipsind mai multe elemente de mobilier urban. „În urma supravegherii zonei şi a cercetărilor efectuate, polițiștii locali au reușit să obțină mai multe informații. Astfel, în data de 4.04.2017, polițiștii s-au deplasat pe str. Mareșal Averescu, unde la locuința numitului S.I. (55 de ani) din Maramureș au fost găsite diverse obiecte de mobilier (scaune, butuci de lemn etc.)”, transmite Poliția Locală Oradea.
În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul a furat mobilier urban în valoare de 3 000 de lei. „Patrula de Serviciu din cadrul Poliției Locale Oradea l-a sancționat contravențional pe S.I. cu amendă în valoare de 1.000 lei și a aplicat măsura complementară de confiscare a bunurilor”, transmite municipalitatea.
Totodată, cazul a fost predat colegilor de la Poliţia Municipiului Oradea, în vederea continuării întocmirii actelor necesare pentru tentativă de furt.
Cetăţenii pot apela la Poliția Locală Oradea pentru a semnala situaţii din sfera ei de competenţă la numărul de telefon 0259.969 – Dispecerat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!