Marți, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 32.840 lei. Totodată, cinci permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare, au fost constatate șase infracţiuni şi 11 tamponări. 54 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 20 de participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 13 pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 11 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 59 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Fără permis şi băuţi
Astfel, pe strada Meşteşugarilor din municipiul Oradea a fost depistat J.A.(35 ani), din Sălard, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere și având o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea strada Sovata din Oradea a fost depistat orădeanul M.R.T.(41 ani), în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală. Şi pe Șoseaua Borşului Oradea a fost depistat C.F.D.(32 ani), din Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Totodată, pe Calea Sântandreiului din municipiu Oradea a fost depistat R.K.P.(51 ani), din Germania, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „În ambele cazuri au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale” precizează subcomisar Alin Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!